Vara, ca de fiecare data, pe la mijlocul lunii august avem reuniunea de familie. Ne adunam toti care de pe unde suntem si ne dam intalnire la Bazna (langa Medias).
Anul acesta insa, am pornit cu cateva zile mai devreme, tocmai ca sa mai petrec cateva zile impreuna cu sora si mama mea pe meleagurile romanesti. Ne-am propus sa mergem pe valea Prahovei, sa vizitam Pelesul, apoi sa ne indreptam spre Brasov (orasul natal al mamei mele), Sighisoara, Coslariu ( satul copilariei mele – langa Alaba Iulia) pentru ca in final sa ajungem la Bazna.
Am sarit destul de repede peste primele destinatii si am ajuns in colorata Sighisoara. Am parcat masina cu repeziciune si m-am lansat in descoperirea orasului. Arata exact ca o carte de povesti in care gaseai o gramada de ilustratii colorate. Cladirile pareau butaforice, foarte cochet aranjate, fereastrele aveau perdelute taranesti brodate manual, muscate multicolore in dreptul geamurilor, usi din lemn roase odata cu trecerea timpului, iar cafenelele aveau meniuri in limba engleza.
Am mancat o prajitura langa Casa Legenda si, efectiv nu m-am putut opri din fotografiat fiecare coltisor descoperit cu privirea. Am contemplat o perioada privelistea si am avut reala senzatie ca m-am intors, pentru cateva ore, in timp.
As putea sa aseman foarte usor Sighisoara cu Praga. Insa, daca ma gandesc mai bine, am impresia ca Sighisoara mi-a placut mai mult :).
Ce mi se pare incredibil este ca, pe zi ce trece, imi dau seama ca am o stransa legatura cu trecutul. Intotdeauana ma regasesc in lucrurile care au vechime, traditie si istorie, plasez actiunea cartilor pe care le citesc in 1900, iubesc parfumurile cu tenta pudrata si imi fac timp intotdeauna pentru povestile batranilor pe care-i intalnesc.
Din acest motiv, pot spune ca Sighisoara imi este aproape de suflet. Sper sa va placa fotografiile pe care le-am facut special pentru iubitorii de tara :-)
25 thoughts on “Sighisoara, my love”
Pingback: Romania: Viscri | Laura Cosoi
Nu am mai fost in Sighisoara din anul 2008! Ar trebui sa revin!
AM FOST , AM VAZUT , AM PLECAT, NU INAINTE DE A RAMANE PLACUT SURPRINS DE PEISAJUL PITORESC SI AERUL VECHIULUI.O SA MAI REVIN IN SIGHISOARA.
Ai fost si la Casa Cositorarului? daca nu, atunci sa mergi neaparat…o sa-ti placa foarte mult, sunt convinsa! :)
daaa,comuna saseasca….case sasesti…cu bisericuta saseasca,este singura comuna unde se mai tine slujba duminica in limba germana…chiar daca doar catvia (cateodata vre-o 5…sau cam asa ceva) persoane participa la slujba…dar traditia e traditie :P cand mai treceti pe acolo cu mare placere va invit la o sesiune de relaxare in gradina noastra plina de lalele…(depinde de anotimp si sezon :P)
cunosc Bazna…avem o casa de vacanta acolo…minunat:)
Este o comuna superba, nu? Eu sunt cucerita de Bazna.:)
Nu ma asteptam sa imi raspunzi, you really made my day Laura! :) Sper sa ajung cat mai curand prin Bucuresti!
Laura ma bucur foarte mult ca impartim aceasi dragoste pentru Sighisoara, este si unul dintre orasele mele preferate, insa eu sunt destul de privilegiata deoarece locuiesc destul de aproape, intr-un orasel numit Dumbraveni, asa ca mai toata ziua sunt ba in Sighisoara ba in Medias, Dumbraveniul situandu-se la jumatatea distantei dintre aceste doua orase. Insa ceea ce vroiam sa iti impartasesc este ca, cu ani in urma am descoperit alaturi de familia mea un local, han, pensiune, centru ecvestru insa si de agrement unde ne place noua sa cinam aproape in fiecare duminica, se numeste “Domeniul Dracula” si se afla in Danes, aproape de Sighisoara, foarte probabil sa fi trecut pe acolo in drum spre Sighisoara. Mancarea de acolo, insa si atmosfera si primirea mi se par impecabile, dar mancarea taraneasca e adevarata vedeta, foarte buna, ti-o recomand cu cea mai mare caldura si lucrul care imi vine acum in minte sunt papanasii absolut deliciosi de acolo, insa daca vei avea ocazia sa mergi te vei convinge singura de ei si de celelalte bunatati pe care eu le-am testat de-a lungul timpului. Iti atasez si link-ul cu site-ul hanului, pensiunii etc. pentru a vedea cam despre ce e vorba : (http://www.dracul.ro/) Ceea ce mai doresc sa iti impartasesc este legat de Biserica Armeaneasca din Dumbraveni, deoarece chiar daca numai astazi am inceput sa iti citesc blogul prin intermediul unui articol scris despre tine, timpul petrecut in Vama Veche si fotografiile superbe de care parca nu ma mai saturam, de site-ul http://www.perfecte.ro, am inceput sa iti citesc postarile de pe blog si am realizat ca iti place destul de mult arhitectura romana care dupa parerea mea se regaseste si in aceasta “biserica” (e destul de mare dupa parerea mea) armeneasca din Dumbraveni, acum obiectiv turistic si monument istoric prima piatra de temelie fiind asezata in 22 iulie 1766. Chiar daca orasul este micut si in curs de reabilitare, strazile sunt efectiv sparte pentru a fi introdus noul sistem de canalizare, nu iti va parea rau sa il vizitezi, fiindca aceasta biserica este cu adevarat speciala si sigur ti-ar placea sa iti supui aparatul foto Nikon, din cate am inteles, la o provocare, cea de a fotografia aceasta minunata biserica. Aici iti las si un link pentru o viziune 3D a bisericii care cu siguranta te va convinge : (http://www.elisabethopolis.ro/home). Sper sa iei in considerare aceste doua obiective turistice as putea zice, si eu o sa fiu mai mult decat incantata sa iti fiu ghid! Daca doresti mai multe detalii eu iti stau cu mare placere la dispozitie, asa ca nu ai de facut decat sa imi trimiti un e-mail si eu iti voi raspunde degraba. Iti las si adresa mea de e-mail, prosteasca de altfel, facuta in era Hi5-ului cand eram in clasa a 5-a, insa nu am vrut sa o schimb ca sa nu fiu nevoita sa imi tranfer toata contactele de acolo, sper totusi sa nu te deranjeze :))) E-mail: mimmy_loves_you@yahoo.com. Multumesc Laura pentru acest blog minunat pe care de astazi inainte o sa il citesc in fiecare zi cu placere! Salutari de la Dumbraveni!
Ma bucur tare mult ca mi-ai scris. Ori de cate ori voi ajunge in zonele amintite de tine voi incerca sa nu le ocolesc. Te mai astept in vizita la mine.:)
Mi se pare foarte simpatic sa-ti fi petrecut copilaria intr-un sat care are doar literele numelui tau :)
Buna Laura, ….superbe pozele! Sotul meu are rude in Sighisoara si profit aproape in fiecare vara de frumusetea acestui loc. Este fascinant si plin de istorie! Merita vizitat de cateva ori pentru a-l descoperi!
Pupici!!!
Buna Laura…acum sunt la birou si intamplator intr-o mica pauza, am descoperit blogul tau. Felicitari pt tot ce faci…multa sanatate si fericire.
PS…Sunt din Ploiesti si din pacate, inca nu am ajuns la Sighisoara dar datorita postarii tale…in week-end am facut rezervare si voi merge acolo :D asa ca….multumesc :* :P
Ma bucur mult ca ai ales sa-ti petreci weekend-ul la sighisoara . Este fascinant orasul ! :)
laura azi ti am descoperit blogul si vreau sa ti spun k ne ai lasat sa asteptam ceva……oricum ma bucur mult de tot k te ai hotarat si as vrea sa postezi mai multe poze cu tn ador modul in care te imbraci,sa ne spui de unde le iei,tips uri pt make up,produsele preferate etc.adoooooor stilul tau vestimentar!te pup
Draga Ioana, iata cum am devenit prietene :) Ma bucur ca te regasesti in posturile blogului meu. Astept sa te intorci ori de cate ori doresti. Eu voi fi aici :)
Superbe fotografiile de la Sighisoara , e un oras minunat , asteptam mai multe fotografii din vacanta de la mijlocul lunii august. Felicitari pentru toate realizarile si mult succes in continuare. Salutari pentru Smiley din partea baietelului nostru e un mare admirator al lui ,are aproape 3 ani dar danseaza si se agita foarte tare pe melodiile lui .
Hello Dan, ce ma bucur ca mi-ai scris :) poate ne si vedem la Bazna vara viitoare ca sa-ti cunosc baietelul :) Revin cu poze si din Bazna facute in august.:)
Ma bucur atat de mult ca ti-a placut :) Tango-ul acesta este preferatul meu. L-am facut in Mexic si mi-am dorit cu ardoare sa repet experienta . Sa inteleg ca in ultima perioada ai descoperit si tu minunata pasiune pentru tango ,nu? iti doresc sa ajungi sa simti ritmurile lui pana in maduva oaselor. :)
P.S : Tocurile au 10 cm :)
Da,de cand sunt aici,de 3 luni,merg o data pe saptamana,doar.Mi-as dori sa merg si mai des,dar nu am timp.Oricum sper ca pana o sa plec de aici sa urc si pe o scena dansand :p
Banuiesc ca facand repetitii zilnic,e mult mai usor sa evoluezi,asa cum ai facut-o tu.
Tocmai v-am urmarit reprezentatia din Mexic la tango si am postat-o pe facebook :) Felicitari! Finalul este incredibil si se vede mai bine decat cel de la Dansez pentru tine,insa rochia cu care ai dansat in Romania este mai speciala :) Melodia , de asemenea geniala
Ma bucur ca ti-a placut :)
Servus Laura,
Intamplator te-am vazut pe internet in reprezentatia de aseara de la “Dansez pentru tine”.Nu pot sa spun decat atat “Incredibil !” Eu sunt cu o bursa plecata in Franta;aici am inceput sa merg si la cursuri de tango,poate de aceea m-a atras dansul vostru si l-am privit atenta de foarte multe ori . As vrea sa ajung sa dansez si eu asa,mai ales cu sandalele acelea, ce inaltime au tocurile? Te felicit pentru performanta la care ai ajuns in dans si de asemenea pentru posturile din acest blog pe care ti le-am descoperit tot azi :) Eu sunt tot din Brasov si mi-a placut mult cel cu bunicii tai. Mult succes in tot ceea ce faci!
Sighisoara! :X spre rusinea mea :( niciodata nu am ajuns la sighisoara…dar cu siguranta este un loc minunat…asa cum se vede in fotografii
P.S: Ma bucur ca ti-ai facut blog si iti urez mult succes! :)
Trebuie sa ajungi acolo. Este orasul-poveste ! Absolut superb :)