Pasiunea mea: Olaritul

Dintotdeauna mi-am dorit sa incerc arta olaritului. Nu, nu am vazut Ghost ci, ma uitam inca de mica la Tezaur Folcloric si la alte emisiuni in care era promovat mestesugul si de aceea cred ca ma simt atrasa de olarit.

Pe vremea aceea mi se parea cea mai frumoasa metoda de relaxare. Imi si imaginam: eu asezata pe un scaun, dand din picior la roata si manjindu-mi mainile cu lut. De-abia in urma cu 2 ani m-am hotarat sa fac ceva in acest sens si sa-mi ascult instinctul in legatura cu aceasta pasiune.

Am intrat pe internet si am gasit cateva cursuri de olarit dar nici unul nu era disponibil in acea perioada. Am trimis nenumarate email-uri cum ca sunt interesata sa urmez astfel de cursuri pe viitor si, acum o luna, dupa mai bine de 2 ani, am primit un mesaj in care eram anuntata ca se redeschid cursurile de olarit.

Wow! Imi luasem deja gandul de la relaxarea cu mainile in lut. Dar emailul era cat se poate de adevarat. Asa ca m-am bucurat teribil. Dupa cateva negocieri legate de program am ajuns intr-un final la primele 3 ore. Miercuri seara de la 18.30 la 21.30. Iti dai seama ca, pe toata perioada cursurilor, miercurea dupa amiaza nu mai incapea altceva in programul meu.

Am intrat timida (desi nu face parte din stilul meu) intr-o camera micuta in mijlocul careia era minunata roata, electrica ce-i drept, nu manuala asa cum imi imaginasem inca din copilarie. Mimi olarul, caci asa il cheama pe indrumatorul de la curs, ne-a prezentat primii pasi in ale olariturlui: tipurile de lut, framantarea lui, centrarea pe roata, ridicarea si coborararea cilindrului, finisarea si desprinderea de roata. Exact ca in viata: pregatirea pentru intemeierea familiei, perpetuarea speciei, cresterea si apoi parasirea cuibului :)

Aparent simplu, mi-am spus. Insa, primul contact cu lutul mi s-a parut strain si rece. Am mers cu optimistm inainte si am creat o bila proaspat framanata dar parea seaca si fara personaliate. Mi-am adancit degetele ca sa o simt mai bine si, cu cat ajungeam mai mult in mijlocul ei, incepeam sa-i simt de fapt caldura. Mijlocul bilei era fierbinte. Parea ca are viata. Interesanta senzatia. O simpla bila de lut care urma sa ia viata. Depindea doar de manuirea mea, de inspiratia de moment, de clipa si starea pe care o aveam atunci. M-am murdarit teribil, dar senzatia era fascinanta.

Cand am ridicat primul cilindru am fost extrem de fericita. Mi s-a parut mult mai greu decat mi-am imaginat. Iti trebuie forta si strategie ca bucatica ta de lut sa nu parasesca roata prea devreme. Ce-i drept, la inceput m-am lupatat cu ea putin, dar apoi a devenit parte din mine. Eu si bila mea de lut. Am iubit glodul imprastiat pe hainele mele dar si cana care s-a nascut din resturile ramase pe plita rotii.

Atat iti spun: Pare mult mai simplu decat este dar, daca vreodata te intereseaza o astfel de experienta, ti-o recomand din tot sufletul.

Pentru mine, olaritul reprezinta unul dintre cele mai relaxante moduri de a-mi petrece timpul. Nu se compara cu nimic din ce am trait pana acum si, cand vezi ca ceva se “naste” din proprile plame ai sa resimti altfel spartul castroanelor din bucatarie. :-)