La inceputul lunii iulie, D3 -ul meu mi-a dat intalnire la Raliul Sibiului. Mi s-a parut destul de important si m-am coformat cu atat mai mult cu cat mi-a promis un weekend de neuitat alaturi de fratele lui Ds3 R3 :)
O sa povestesc aceasta experienta sub forma unui jurnal de calatorie pe care l-am numit: “Lumea fantastica a copilotului din mine.” Veti afla in randurile urmatoare de ce l-am numit asa.
Joi – Deschiderea oficiala a raliului
In prima zi a avut loc prezentarea masinilor, a invitatilor si mai ales a concurentilor. A fost organizata o defilare (sub forma de coloana oficiala) iar masina mea a fost prima din coloana.
Eram tare mandra ca eu am fost prima persoana care a vazut multimea din Piata Mare a Sibiului. Dupa o sesiune de poze si autografe si dupa ce multimea a admirat “bijuteriile” pe 4 roti, mi-am luat Ds3-ul si am pornit usor spre hotel. Partea cea mai impresionanta a venit odata cu iesirea noastra din piata, deorece toti admiratorii masinilor ne-au ovationat mai ceva ca la 23 August. :)
Vineri – Prima zi de cursa
Cea de-a doua zi a fost ceva mai relaxanta pentru noi (pentru ca nu participam la curse). Cursa a inceput la ora 16.00 cu prima proba: Superspeciala. Am urmarit cu entuziasm tot ce se intampla pe pista dar si pe margine deorece erau foarte multi oameni care au avut curajul sa iasa din casa desi afara erau 35 de grade. Ma gandeam si la cum se simteau pilotii pe caldura nimicitoare deorece majoritatea nu aveau aer conditionat in masini.
Partea mea favorita a fost: Proba nocturna pe pista dintre Paltinis si Santa. Am avut parte de un mega spectacol oferit de piloti. Pot spune ca mi s-au “deschis” toate simturile. Aveam ochii cascati si urechile ciulite de frica sa nu pierd vreun moment important. Am urmarit cu sufletul la gura intreaga cursa si am avut emotii mari pentru fiecare concurent in parte desi tineam cu echipa Citroen. Inainte de culcare aveam impresia ca inca sunt pe marginea pistei. Auzeam in continuare motoarele turate, rotile scartaind si vuvuzelele fanilor de pe margine. In concluzie pentru mine cursa s-a terminat ceva mai tarziu decat pentru ceilalti.
Sambata – O zi intre prieteni
Cea de a doua zi de cursa m-a prins dis de dimineata la service-ul auto, acolo unde se pregatesc masinile pentru start. Domnea o liniste suspecta pentru o cursa de raliu dar mi-am dat seama mai tarziu ca pilotii se concentrau pentru ce avea sa urmeze.
M-am intalnit cu prietenii mei de la Citroen: ( Norbert Bereczki, Simone Capedelli ,Vlad Cosma, Tihomir Stratiev si Ekaterina Stratieva) pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania in 2011. Cei patru care concureaza cu modelul Citroën C2-R2 MAX, s-au luptat din nou pentru premii in valoare de 6.800 Euro I-am incurajat asa cum se face la teatru: Va urez “cacat”! (adica noroc) :)
Ziua a continuat intr-o maniera cat se poate de fireasca. Am ajuns dupa-amiaza in Santa si m-am pozitionat intr-un loc din care aveai senzatia ca mai faci un pas si esti pe pista printre masini. Desi stateam la umbra resimteam valul de caldura si compatimeam echipele concurente. Masinile se dadeau in spectacol in fata mea si imi placea sa le surprind in poze. Incercarile au fost nereusite pentru ca de cele mai multe ori prindeam in cadru doar un nor urias de praf.
Incet, incet -cuvinte deloc potrivite pentru raliul Sibiului- s-a lasat noaptea si a urmat o super decernare de premii (comparabila cu Oscarurile din cinematografie) unde eu impreuna cu prietenele mele am avut un rol extrem de important: am aplaudat si am suflat in vuvuzele sustinand astfel victoria echipelor favorite.
Duminica – O zi concentrata pe feeling-uri si descoperiri
Lasand in urma primele zile ale raliului m-am gandit sa ma relaxez si eu, in sfarsit, testand fratele Ds3-ului meu, Ds3 R3 (masina care de altfel a facut senzatie in cadrul raliul) obtinand un punctaj maxim lasand rivalii prafuiti. Invitatul celor de la Citroen a fost Simone Campedelli, pilotul oficial pentru raliuri, care ne -a aratat care masina este cea mai tare din parcare. Eu am mai avut o experienta de acest fel si in Bucuresti la Rally Show unde, am fost pentru 3 minute copilotul lui Vlad Cosma. Asteptarile erau mari, mai ales ca era un traseu nou, cu serpentine, aveam un pilot super profi si o masina- racheta.
M-am echipat corespunzator si am asteptat cu entuziasm sa-mi vina randul. Masina era pregatita si o echipa de profesionisti m-au “armat” in ea. Daca pana atunci eram relaxata, cand am vazut ca de 5 min ma “cableaza” pentru siguranta, mi-am spus: “Mai sa fie! Daca isi dau interesul atat de mult pentru siguranta, inseamna ca riscurile sunt cam mari”. Si in timp ce imi alerga prin minte gandul acesta imi simteam stomacul gol si mainile amortite. Clar, aveam emotii! Imi faceam tot felul de ganduri, ma intrebam ce a fost in mintea mea, de ce am acceptat sa fac asta, daca ma rostogolesc cu masina, daca iau foc? In acel moment i-am auzit vocea pilotului in casca. M-am linistit cand mi-as pus ca daca mi se face frica va merge mai incet. Eram in siguranta, deci! “Ii spun ca imi este frica si o sa se opreasca.”
Ne-am apropiat de linia de Start. A asteptat semnul de pornire si parca intr-o fractiune de secunda am auzit motorul turat, rotile scartaind si m-am infipt la propriu in scaunul copilotului. Am inmarmurit. Mi s-a taiat respiratia iar trupul mi s-a incordat ca o piatra. Dupa prima curba pe serpentine, gonind cu 130 km la ora am simtit cum mi s-a descarcat toata serotonina din creier.
Eram intr-o stare de extaz pe care nu pot sa o compar nimic. Imaginile erau coplesitoare. Incercam sa absorb cu privirea privelistea dar viteza nu ma lasa si m-am hotarat sa ma abandonez in scaun. Imi placea ce mi se intampla si tot ce imi doream era sa nu se mai termine cursa niciodata. Lumea privita in viteza este altfel. Imaginile sunt legate intre ele iar culorile par mai intense. Aveam senzatia ca frana si acceleratia aveau aceasi pedala si orice apropiere de marginea drumului parea o posibila izbitura. Adrenaliana imi alerga prin corp si cap la aceeasi viteza cu care goneam pe serpentine.
Dar cand ma obisnuisem mai bine cu senzatia “forte” ne-am apropiat de Finish! “Nu cred,nu se poate! Gata?” mi-am spus cu o urma de regret si m-am dat jos din masina. Totul a fost atat de intens dar scurt. Zambeam si eram fericita. Lumea ma intreba cum a fost, cum m-am simtit? Nu cred ca am reusit sa explic prea bine cum a fost experienta. Cuvintele nu mi se mai legau in minte. Emotiile si senzatia au fost peste tot ce mi-am inchipuit eu. Acum daca m-ar mai intreba, le-as rapsunde ca am descoperit o noua dependenta :) O dependenta curata, nevinovata si de neilocuit.
Duminica a fost pentru mine o zi concentrata pe feeling-uri si descoperiri. O zi plina de adrenalina si viteza. O zi pe care as derula-o ca sa retraiesc cele 5 minute de pe serpentine, o zi unica dar pe care as repeta-o oricand, fara sa ma gandesc prea mult inainte.
A venit apoi mometul sa plec spre Bucuresti si m-am apropiat de Ds3-ul meu. L-am privit altfel. L-am redescoperit. Desi era aceeasi masinuta colorata si funny mi-am dat seama ca provine dintr-o familie deosebita. Am urcat in ea si am studiat-o 10 minute in liniste. M-am lasat recucerita si i-am multumit ca m-a facut sa descopar Lumea fantasica a copilotului din mine.
