Dragilor, weekend-ul trecut am fost la Iasi ca sa sarbatorim Pastele catolic. Este un obicei pe care l-am pastrat dintotdeauna ca de Pastele catolic sa ne strangem toata familia la Iasi, intalniri incarcate de bucuria revederii si de nostalgie.
Rita, care e botezata si ea in rit catolic, a sarbatorit primul Paste din viata ei. A ciocnit oua rosii, a batut din palme si ne-a strigat tuturor „bravoo!”, cand a vazut cum ne bucuram.
Deja ne pregatim sa plecam la familia mea din Ardeal, ca sarbatorim si Pastele ortodox , asa ca eu si Rita vom spune din nou duminica, impreuna cu ei „Cristos a inviat!”. Insa mi-am dorit ca, inainte de plecare, sa-ti împartasesc cateva ganduri despre frumoasa sarbatoare petrecuta impreuna cu familia, la Iasi.
Peste an, nu reusim sa ne vedem adesea in „formula completa”, dar sarbatorile sunt momentele in care membrii familiei se aduna, de oriunde s-ar afla. Cea mai mare dorinta a noastra e sa ramanem cat mai mult timp impreuna, in aceasta formula, pentru ca ne simtim privilegiati si fericiti ca ne avem unii pe altii. Aceasta da sarbatorii o emotie aparte. De fapt, tot ce traim in Iasi este despre familie, dragostea care ne unește, amintiri, generații care se succed unele după altele. Cred ca intelegi foarte bine de ce suntem atat de emotionati cand ne vedem!
Acolo unde locuim in Iasi, in Copou, ne trezim dimineata in cantecul cocosilor. Avem si o livada de meri infloriti, pe unde am plimbat-o pe Rita. I-am aratat gradina, florile, dealurile, copacii, casutele si tot ce ne inconjoara acolo de-o viata.
Recunosc ca de Pastele acesta am fost toti rasfatatii mamei. Ea a pregatit masa si a avut grija ca fiecare sa aiba preparatele care ii plac. I-a gatit lui Cosmin separat salata de boeuf si multe alte bunatati de post (el sarbatoreste Pastele duminica), iar pentru noi ceilalți, fel de fel de salate, peste si specialitati sofisticate.
La tata am sarbatorit Pastele in stil traditional: cu miel, sarmale, oua rosii, cozonac si pasca. A pus masa pe terasa casei, care are o poveste speciala, pentru ca a „vazut” crescand atatea generatii. Acolo ma jucam cu sora mea, cand eram mici, iar acum iata, sunt cu Rita. Faptul ca erau atatia copii care se jucau in jurul nostru m-a facut sa ma gandesc cum trec anii si se schimba viata, cum generatiile noi vin din urma. Fratele meu mai mic a implinit cu o luna in urma opt ani, iar acum ma ruga sa-l las sa aibe grija de Rita. Sper sa aiba si ei o copilarie fericita, asa cum am avut si noi.
Sambata am dat o fuga la Conacul Polizu, la 70 km de Iasi, locul unde am facut nunta. Ne astepta acolo o alta „familie” a noastra, cum ne place sa spunem, pentru ca, dupa ce am facut nunta la Conac, s-a creat intre noi o relatie foarte frumoasa. Familia Stefanuca ne copleseste cu atentie si dragoste de fiecare data cand mergem la ei. Ne-am plimbat cu Rita prin parcul conacului intr-o zi minunata, insorita, am admirat livada cu ciresi infloriti si i-am spus – desi nu ma astept sa inteleaga – povestea nuntii noastre. :)
Bineinteles ca am fost si la Inviere cu fetita noastra, chiar de la inceputul slujbei, dar n-am stat prea mult, pentru ca ora de culcare era deja decalata. Ce ma bucura este faptul ca Rita este deja familiarizata cu mersul la biserica. O luam cu noi in fiecare duminica asa incat e obisnuita cu solemnitatea slujbei. Nu plange, sta cuminte si asculta atenta corul. Asta mi-am si dorit: sa o cresc cum am fost crescuti si noi, în spirit religios, cu respect fata de ceea ce inseamna sacru, cu dragoste de Dumnezeu.
Acum suntem pe picior de plecare la Tg Mures si de-abia asteptam sa-i aratam Ritei zonele rurale din Ardeal. Cred ca va intelege mai mult decat asta-vara, cand avea numai cateva luni .
In final, vreau sa le spun Cristos a inviat! tuturor catolicilor, iar celor care urmeaza sa aiba Pastele le doresc sarbatori binecuvantate, cu lumina si pace in suflete.
2 thoughts on “Pastele Catolic, acasa la Iasi”
Superbi, mai ales Rita! Laura, poti sa -mi recomanzi un hotel sau o pensiune in iasi unde pot sa merg cu un bebe de varsta Ritei pt cateva zile? Multumesc :*
Foarte frumos, Laura! Sărbători cu bucurie! Transmiți stare de bine :)