10 lucruri care functioneaza in relatia cu copilul meu

De cand sunt la randul meu parinte, am observat, chiar si aici, pe blog, cat interes exista pentru subiectele legate de cresterea copiilor. E si firesc, inteleg foarte bine, din propria mea experienta. Misiunea de parinte e complicata, implica multa responsabilitate, dedicatie, strategii inventive si nu se termina niciodata.

M-am gandit sa-ti vorbesc astazi despre 10 strategii pe care le aplic in relatia cu Rita si care, la noi, functioneaza. Sunt lucruri pe care sa le faci cand simti ca nu mai stii ce sa faci cu educatia si modelarea personalitatii lui. Sunt constienta insa ca nu reprezinta retete-standard, pentru ca nu suntem detinatorii unor adevaruri absolute. Fiecare parinte are de educat un copil unic in felul lui. Unele strategii pot functiona, altele mai putin. Cat o priveste pe Rita, eu si Cosmin am avut mereu incredere in ea si convingerea ca trebuie sa o supraveghem cu discretie si sa o lasam sa se dezvolte pe cont propriu. Nu vrem sa o dominam, sa-i strivim personalitatea, ci doar sa-i cream conditiile sa si-o dezvolte cat mai armonios. Ne ajuta faptul ca e curioasa, dornica sa cunoasca oameni, sa descopere lumea, ceea ce o incurajam. Si nu ne-am propus nicio clipa sa o „calarim”, sa stam cu gura pe ea mai mult decat e cazul. O lasam sa FIE, pur si simplu, orientandu-i cu delicatete drumul. Norocul nostru este ca eu si Cosmin gandim la fel in ce priveste educatia Ritei. Avem aceleasi idei si perspective asupra educatiei copilului. Cand ma gandesc ca mai avem doar 5 ani si 4 luni sa punem bazele celor „7 ani de acasa” ma iau toate racorile!  :)))) Dar, iata 10 lucruri pe care le aplic si functioneaza in relatia cu copilul nostru.

1. Puterea exemplului. „Multumesc” este unul dintre cuvintele pe care Rita a invatat sa le spuna incepand de la aproximativ 1 an si 3 luni. Eu si Cosmin ne multumim reciproc atunci cand primim ceva unul de la altul, cand ne spunem „Sanatate”, „Noapte buna”, „Sa ai o zi usoară” etc. O vreme i-am tot repetat Ritei si ma amuza ca, desi nu am mai insistat, ea continua sa spuna „multumesc” (cu exceptia cazurilor cand e prea entuziasmata si uita). Mai nou, am incercat sa o invat sa spuna „te rog” si „cu placere”, iar Cosmin mi-a zis ca abia s-a deprins sa spuna „multumesc” si intervin cu „informatii” noi! I-am raspuns: „Cosmin, mai avem 5 ani de educatie! Trebuie sa ne concentram, timpul zboara si la 7 ani trebuie sa aiba bunele maniere puse la punct! Noi suntem tot timpul cu Rita si nu ne ferim sa fim nici indragostiti de fata cu ea. Am lucrat la cuplul nostru si in prezenta ei. Ne imbratisam sau ne mai furam cate un pupic, nu suntem in fata ei doar parinti si atat. Drept urmare, Rita e un copil afectuos, cald, care cere mereu „pusi”. Observa ca noi ne manifestam tandretea si din aceasta cauza nici ea nu si-o retine. A vazut afectiune la noi si asta ofera la randul ei. Asadar, Rita invata cel mai repede imitandu-ne si asta nu ne face decat sa fim si noi din ce in ce mai buni pe zi ce trece, pentru ea, dar si pentru noi. :)

2. Consecventa. Si eu si Cosmin suntem consecventi in hotararile pe care le luam. Daca ii spunem Ritei „nu” in legatura cu un lucru sau o situatie, nu ne mai razgandim. Si actionam amandoi la unison. De cele mai multe ori ii explicam de ce  “nu” are voie aia si cealalta, dar sunt momente cand Nu este Nu fara explicatii. In viata, ca adult primesti si nu, fara explicatii, corect?

3. Comunicam cu copilul ca si cu un adult. Cand spuneam ca am incredere in Rita ma refeream si la acest lucru – am incredere in capacitatea ei de a intelege exact ce ii spun. Copiii nu cunosc inca lumea, dar asta nu inseamna sa ne adresam lor ca si cand ar avea o intarziere mentala. Pricep foarte bine toate lucrurile, daca le explicam raportat la varsta lor.

4. Discutiile intre parinti cu copilul de fata sunt o forma de educatie. Sunt convinsa ca un copil intelege absolut tot, inmagazineaza, absoarbe ca un burete iar, cand ti-e lumea mai draga, aplica. Noi ne straduim ca atunci cand Rita e de fata sa vorbim constienti ca ea intelege si retine. Asa ca nu ne facem niciodata reprosuri de genul „Nu trebuia sa spui asta, pentru ca o sa repete si ea”, “iar a facut asta si m-a enervat”, “eu am sa ma imbrac si te rog sa o tii ocupata ca sa nu ma vada cand ies”. Desi poate parea greu la inceput sa te adresezi astfel partenerului de viata, ca parinti trebuie sa ne dezvoltam atentia distributiva si sa fim constienti de ce rostim – in general, ar trebui selectate lucruri care sa foloseasca copilului. Practic daca vorbesti despre copil cu el de fata si iti imaginezi ca nu intelege, te inseli. In acest mod toate discutiile se pot intoarce impotriva ta destul de repede.

5. Am deprins-o pe Rita sa stea cu ochii pe noi. In spatii publice mai ferite (parc, loc de joaca, locuri nu foarte aglomerate și in niciun caz strada, sa existe, Doamne fereste, vreun pericol) am invatat-o pe Rita sa ne caute tot timpul cu privirea. Noi nu am fost parintii care sa alerge dupa copil. Cand era mica, ne ascundeam si o puneam sa ne caute. E o tehnica pe care am aplicat-o dupa ce am vazut ca functioneaza la cateii nostri.:)))  Nu alergi niciodata dupa copil, ci il educi sa stea cu ochii pe tine. Daca nu, esti vesnic parintele care sta in spatele copilului si alearga prin parcuri dupa cel mic.

6. Nu o fortam sa manance. La noi asta este o regula. Rita e un copil bine dezvoltat, iar daca intr-o zi nu prea are pofta de mancare nu ne facem griji. Uneori mananca mai mult, alteori mai putin, dar e absolut normal. Asa suntem si noi. Nu o indop, pentru ca nu functioneaza. Astept sa imi ceara ea. Am observat ca din ce insistam, din aceea obtineam efectul invers. O intreb intotdeauna ce vrea sa manance. Spre exemplu, daca avem mai multe feluri de mancare pe masa o intreb daca ar vrea paste sau supa, orez, rosii etc. Ea vorbeste deja bine si isi exprima preferintele. Uneori cere „rosu” iar asta inseamna ardei, ridiche, rosii – in general, tot ce e rosu, vorba ei. Maslinele incerc sa nu i le pun prea des pe masa, pentru ca numai pe-alea le-ar manca, la fel si muraturile.:)) . Asadar, ea alege, dar dintre optiunile oferite de mine.

7. Am invatat-o sa foloseasca toaleta. Recunosc, suntem inca la pampers, nu am depasit cu totul etapa aceasta, dar face in el doar pipi. Aceasta pentru ca de la opt luni i-am creat o rutina. Are si ea de-acum tabieturile ei! Cand a inceput sa stea foarte bine in fund, am pus-o pe reductor. E foarte practic. Il luam cu noi peste tot, e usor, ca un disc si se poate transforma si in olita. Deci, incepand de la opt luni, dimineata bea apa (ajuta tranzitul foarte mult, ceea ce e valabil si la noi, la adulti), apoi o puneam pe reductor si ii dadeam jucarii sau carti. Tot cat sta pe reductor se spala pe dinti si astfel ne facem si noi trebuurile prin casa aproximativ 15-20 de minute cat ii ia. Trebuie sa ai multa rabdare, pentru rabdarea da roade. Asa ca acum, de cate ori are nevoie la toaleta spune, pentru ca nu vrea sa se simta murdara. Sunt convinsa ca fiecare copil are momentul lui pentru a ajunge in etapa aceasta. Noi nu am fortat-o pe Rita, ci doar i-am creat treptat, lin, o rutina care ei ii place.

Link pentru reductorul olita pe care il luam in calatorii in special este aici.

Reductorul pe care il foloseste acasa si care se pune peste colacul nostru este aici.

8. Problema cu tableta – cum am rezolvat-o. Am trecut si noi prin momentele acestea, cu care stiu ca se lupta multi parinti. Au fost situatii cand am fost in oras cu Rita, sa se intalneasca cu mai multi copii, iar tabletele erau mai prezente decat noi! Rita, care nu primea tableta, mergea sa traga cu ochiul la tabletele altor copii. Nici nu avea ce sa faca, pentru ca toti erau absorbiti de aceste accesorii. Doamne fereste, nu judec niciun parinte, dar din experienta mea am constatat ca tabletele mai mult te incurca decat te ajuta. E adevarat, acum o folosim si noi cand calatorim mai mult, in avion sau masina. Dar, cand era Rita mai mica, vreo doua saptamani am cazut in plasa de a-i da sa manance cu tableta in fata si am iesit cu greu din situatia asta! Nu-mi convenea sa infulece mancarea cu atentia in alta parte – cam cum fac adultii cand rontaie la televizor. Asa ca am stabilit niste reguli: exista o tableta pe care e instalat un YouTube pentru copii si cateva jocuri selectate de noi, mai educative. Avem si “timer” care intrerupe functionarea ei dupa 15 minute. Nu i-o dau seara pentru ca am observat ca devine irascibila. Seara, tableta si telefonul „fac nani”, ca toata lumea, se odihnesc si ele. Muzica primeste pe tableta doar in prima parte a zilei si cand calatorim. In rest, ii pun muzica la boxe. Ea cauta cu privirea sursa, n-o gaseste, incepe sa danseze cu papusile si uita de tableta. In orice caz: nu ii dau tableta ca pe-o recompensa si niciodata nu o primeste daca plange. Oricum, incercam sa ii anticipam nevoile si sa nu se ajunga la situatii de criza. Inteleg ca astea sunt vremurile si ca nu pot exclude total aceste gadgeturi din vietile noastre, dar totul trebuie sa fie cu limita. In acest moment, Rita primeste tableta cam de 2-3 ori pe saptamana si ma bucur ca efectiv uita de ea. Aaaa si sa nu uit, daca este weekend, punem la tv tot felul de documentare cu animale care pur si simplu o fascineaza. :)

9. Nu am abuzat de medicamente. Multumesc lui Dumnezeu, Rita e un copil sanatos, cu un sistem imunitar bun, dar ne-am straduit ca prin alimentatie si regim de viata sa i-l fortificam. Nu am infofolit-o niciodata, in camera ei sunt 19 grade si am scos-o afara pe orice vreme, evident, cu imbracaminte adecvata. Toate astea au functionat de-a lungul timpului. E drept, am mai apelat la ajutorul plantelor sau remedii homeopate, dar doar in situatii exceptionale.

10. O las sa isi exprime emotiile. Fiecare copil, ca si noi, de altfel, simte nevoia sa se descarce uneori, iar fiecare o face in felul lui. Rita e un copil care plange foarte rar. Sunt situatii extreme cand reactioneaza astfel si doar de vreo doua ori pana acum s-a suparat rau pentru ca nu a primit ceva, pe un fond de oboseala, foame sau alte inconveniente. In astfel de situatii, n-am incercat sa intru in spatiul ei abuziv, sa-i aplanez manifestarea. Iar lucrul asta a functionat. N-am luat-o in brate sa o constrang sa taca, sa simta ca nu se poate exterioriza si nici nu am indepartat-o. Am incercat sa stau de vorba cu ea, am intrebat-o ce s-a intamplat (desi, evident, stiam) si am vrut sa-i dau sentimentul ca-i inteleg supararea. Apoi m-am mutat in alta camera ca sa nu o incurajez, iar starea proasta sa escaladeze. Copilul are nevoie de descarcare si pur si simplu, in astfel de momente o las sa se exprime. Asa cum noi, adultii, avem nevoie uneori de un moment al nostru, asa au si copiii. Se intampla ca atunci cand esti suparat si cineva vine si te ia in brate sa plangi mai rau. Noi, adultii, ne intelegem astfel de stari. Insa la fel sunt si copiii nostri. Au nevoie de spatiu, la randul lor. Evident, nu stiu ce imi va rezerva viitorul, insa povestesc cum am facut pana acum fata unor situatii de criza ale copilului – din fericire, extrem de putine.

Sper ca strategiile pe care le aplic in educatia Ritei sa fie de folos si altor mamici, la fel cum imi doresc sa fiu si eu inspirata de ideile tale. Si o veste buna, la final – in curand voi lansa cartea despre care m-au intrebat atatea mamici, despre diversificare si retete culinare pentru copii. In momentul acesta, este in faza de corecturi finale, iar curand va intra la tipar. Asa ca am speranta ca la final de martie sa fie deja pe rafturile librariilor si de acolo, mai departe, in bucatariile mamicilor – o noua sursa de inspiratie sa-i crestem frumos, sanatosi si voinici!