Intalnirea Ritei cu Vera

Un moment pe care l-am asteptat cu multa emotie dupa ce am nascut a fost intalnirea dintre Rita și surioara ei mai mica, Vera. A fost un eveniment pregatit luni la rand, cu rabdare, discursuri pe intelesul unui copil de doi ani si strategii de a o implica – ca atunci cand pregatesti un spectacol, repeti saptamani si luni la rand si apoi are loc premiera, iar asteptarile sunt depasite de ce se intampla in realitate.

Dupa ce s-a confirmat sarcina si a inceput sa avanseze, am incercat sa o pregatim pe Rita pentru venirea pe lume a Verei. La inceput eram cam sceptici, gandidu-ne ca e prea mica si nu intelege. Surprinzător insa, pricepea mai mult decat ne-am asteptat: stia ca sora ei e in burtica la mami, o mangaia, punea urechea sa asculte ce face ea acolo, iar uneori voia sa-i dea sa manance prin buric. :)) In ultimele doua luni de sarcina, de cate ori treceam pe langa Medicover ii spuneam ca mami va merge doua zile la spital, de unde va veni cu Vera. Si in permanenta am facut o paralela cu ea, adica i-am explicat ca si ea a fost mica, a stat in burtica, apoi mami a stat doua zile la spital si a venit cu Rita acasa.

Ca sa nu-si creeze asteptari exagerate cum ca Vera vine acasa si ies amandoua in curte, la joaca, am incercat sa-i explicam si faptul ca sora ei e foarte mica. Ii dam laptic, o schimbam de Pampers, aveam grija de ea sa se faca mare si apoi se pot juca impreuna. Cred ca pregatirea aceasta a durat aproximativ 6 luni. Dar, stii cum e: copiii nu au notiunea timpului. Le spui ca se va intampla un lucru peste niste luni, dar ei n-au cum sa aproximeze ceva atat de abstract. Asa ca sosirea acasa a Verei cred ca era pentru Rita ca un fel de idee care nu se mai concretiza. Si, in sfarsit, a venit si ziua cea mare, cand m-am externat si Cosmin a venit sa ne ia acasa! Insa inainte de asta, i-a explicat Ritei ca merge la spital sa le ia pe mami si Vera si ea a inteles, cum, de altfel, a acceptat fara sa planga si cele doua zile de absenta a mea de acasa. A priceput ca mami are o treaba importanta de facut si si-a vazut de ale ei. Pentru ca noi nu avem ajutoare, am dus-o la cresa incepand din iunie, de cand s-au deschis. Acolo e un mediu controlat si sigur si mi se pare esential pentru dezvoltarea ei armonioasa sa se joace impreuna cu alti copii. Cosmin a dus-o asadar pe Rita la cresa, apoi a venit la maternitate si si-a cunoscut si el fiica. M-a impresionat foarte tare expresia de pe fata lui, duiosia cu care o privea pe Vera.

In tot acest timp, acasa ramasese doar mama, pe care am chemat-o cu cateva zile inainte sa nasc, in eventualitatea ca vor aparea contractiile noaptea – cum s-a si intamplat – si cineva trebuia sa ramana cu Rita.

Ce ne-am propus noi chiar de la inceput a fost sa nu tulburam cu nimic rutina vietii noastre dupa sosirea acasa a Verei, pentru ca Rita sa nu perceapa aceasta ca pe-o schimbare drastica. Asadar, acasa ne-a intampinat mama, care si-a cunoscut nepotica, apoi a aparut Luna. De fapt, a tabarat pe noi innebunita, tremurand, agitandu-se si dandu-i tarcoale Verei de ziceai ca ea e mamica si isi vede atunci puiul. Cateva ore, am mai stat impreuna noi trei, apoi Cosmin s-a dus sa o ia pe Rita de la cresa. Pe drum i-a explicat ca acasa o asteapta mami si Vera, ca trebuie sa se descalte, sa se spele pe maini, apoi poate sa o vada.

Primul lucru pe care l-a observat a fost patutul, pe care il pusesem in sufragerie, de bun venit, apoi a vazut-o pe ea. A fost si amuzant si foarte emotionant acel moment. Rita a fost pur si simplu cuceritoare! Cu toate pregatirile noastre, a fost surprinsa. Spunea ca Vera e „mica, mica, cea mai mica!” si in timpul asta arata si cu degetelele cam cat de mica e! M-a pus sa o iau in brate, apoi sa o mut in leagan si a fost tare incantata cand a descoperit ca a primit un cadou de la sora ei cea foarte mica: un carucior cu un bebe-fetita, de care sa aiba si ea grija.

De altfel, o implic cat pot de mult in ingrijirea Verei. Spre exemplu, daca plange, o intreb „oare sa-i dam lapte, ce parere ai?” Iar ea, cu o mina serioasa spune ca da, ar trebui sa-i dam lapte. Ma ajuta si la schimbat, duce pampersul, imi aduce paturica, iar cand vine cineva sa o vada pe cea mica le spune ca e „Vera ei”.

Mi-e greu sa descriu in cuvinte relatia duioasa dintre mine si Rita, pentru ca mi se pare ca nu o surprind exact. Imi amintesc prima zi, cand am stat pe „prispa” casei, eu cu Vera in brate, Rita cu bebelusul ei. A fost foarte tandra cu mine si implicit si cu sora ei. M-a mangaiat, mi-a facut codita, i-am explicat ca poate sa-i faca si Verei, dar nu chiar acum, sa-i mai creasca parul. In general, Rita e foarte protectoare si atenta cu mine, dar, ca orice copil, are nevoie de afectiune. Spre exemplu, cand o alaptez pe Vera, vine si ea sa stea la pieptul meu si nu o indepartez. Ii spun doar ca laptic bea numai Vera, pentru ca e mica, iar Rita e mare. Si e perfect de acord!

Prima seara s-a incheiat frumos. L-am lasat pe Cosmin cu Vera, iar eu m-am dus cu Rita sa-i spun rugaciunea de seara si sa o culc. Asta este bine cand ai un copil mic. Dupa ce-l alaptezi, poti sa il lasi cu tatal si sa gestionezi relatia cu copilul mai mare asa cum stii ca e mai bine.

Mama a stat la noi doua zile, apoi a plecat la ea acasa. De fapt, ne-am dorit sa petrecem timpul acesta in patru, ca sa ne stabilim propriul ritm. Am lasat lucrurile sa curga, sa se aseze firesc. Nu am tinut-o toata ziua cu Vera-n sus si-n jos, pentru ca vrem ca relatia dintre surori sa nu fie fortata. Suntem o familie cu patru membri si fiecare are locul si rolul lui. Am iesit deja la plimbari impreuna, am fost la biserica, iar dupa doua zile de acomodare, parca lucrurile s-au asezat in tihna. Eu sunt dimineata cu Vera acasa, Rita merge la cresa, Cosmin la treaba, iar dupa-amiezele și serile le petrecem impreuna toti patru. Desenam cu Rita, ascultam muzica, dansam si, evident, stam cu Vera, surioara cea foarte mica a Ritei. :) In aceasta etapa de inceput, cam asta e rutina vietii noastre. Nu stiu ce va fi mai incolo, dar cu siguranta voi reveni la tine sa iti povestesc.

La tine cum a decurs acomodarea cu doi copii?