Alaptatul

De cand m-am intors cu Rita de la maternitate, foarte multe femei m-au intrebat despre hranitul la san. Mi-am dat seama cu ocazia aceasta cat de multa presiune se pune pe mamici si cum un lucru firesc se transforma intr-o problema extrem de stresanta. Iar o situatie de genul asta nu poate influenta decat negativ alaptatul. Asa m-am hotarat sa iti vorbesc astazi despre modul cum traiesc eu aceasta experienta. Nu ma erijez in vreun specialist, pentru ca sunt și eu proaspata mamica, dar iata ca, in curand, voi trece la nivelul urmator. Asa ca vorbesc doar din experienta proprie, poate ii este de folos si altei mame.
Nu ma voi referi in detaliu la beneficiile hranitului la san in primele luni de viata ale bebelusului. Presupun ca toata lumea stie cat este de important pentru sanatatea copilului, dar si a mamei – laptele matern este usor de digerat, intareste sistemul imunitar al copilului, il fereste de obezitate si reduce riscul anumitor boli (astm si diabet, printre altele). Mamele care alapteaza au un risc mai mic de cancer ovarian și in plus, scapa mai usor de kilogramele acumulate in timpul sarcinii – prin alaptat se pierd zilnic in jur de 500 de calorii. Ce sa mai spun despre legatura emotionala care se stabileste intre mama si copil prin alaptat. Cred ca e evidenta chiar si pentru cei care nu au copii.
Eu am avut norocul ca Rita sa se adaptaze imediat cu hranitul la san, inca din maternitate. Insa, asa cum ti-am povestit, in a doua noapte dupa ce am ajuns acasa, a plans destul de mult. Am intrat putin in alerta, recunosc, pentru ca stiam ca ea nu plange fara motiv. Neonatologul ne-a lamurit ca plange pentru ca nu e satula si ne-a recomandat o formula de lapte cu care sa ii completam mesele. Asta dupa ce am constatat ca a mai scazut in greutate (stim ca e normal sa scada in greutate cateva sute de grame, dar trebuie sa se si opreasca) de la externarea din maternitate, lucru deloc bun. Bineinteles ca si noua ne-a fost frica sa nu refuze apoi sanul, insa Rita a fost detul de inteleapta. Dupa ce, intr-o prima faza nu a vrut sa mai suga pentru ca ii era mai greu si dupa ce am apelat la consultatul inlactatie, Mihaela Timofte care ne-a facut o vizita, pana la urma a acceptat si sanul si biberonul la insistentele mele. Nu a fost usor, dar cumva am reusit sa gasim varianta potrivita.
Noi am cumparat o tetina din latex, nu din silicon, pentru ca este asemanatoare cu sanul mamei, iar solutia s-a dovedit eficienta.
Eu am procedat in felul urmator: puneam copilul la san, sugea o vreme, iar daca vedeam ca nu se satura, Cosmin o hranea cu biberonul, iar eu imi goleam sanii de lapte.
Ce trebuie sa stie fiecare mamica este faptul ca bebelusul e cea mai buna pompa si, cu cat il alaptezi mai mult, cu atat stimulezi lactatia. Bineinteles ca stresul trebuie evitat pe cat posibil in perioada aceasta.
Acum eu o hranesc pe Rita exclusiv la san noaptea – si a inceput sa doarma din ce in ce mai bine, astfel ca a ajuns sa se trezeasca si o data la patru ore, desi nu se intampla chiar in fiecare noapte. Formula de lapte o primeste acum doar exceptional, la nevoie, dar sunt convinsa ca in curand vom scapa si de ea. Asadar din aceasta experienta am invatat sa am rabdare, sa insist punand copilul la san oricat de greu mi se parea si oricat de neputincioasa ma simteam, dar rezultatele au meritat. Recunosc ca au fost momente cand vroiam sa renunt, dar ma bucur ca nu am facut-o.
E adevarat ca un copil hranit la san ia mai putin in greutate decat unul hranit cu biberonul, dar – ne-au explicat medicii – nu e o problema. Important e ca s-a inaltat, ca e bine si sanatoasa. In fond, cred ca asta e ce-si doreste fiecare mama si nu neaparat un bebelus rotofei.
Asadar dedic acest articol mamicilor care se streseaza din cauza alaptatului la san: sa incerce sa nu-si faca griji, pentru ca, daca se streseaza, laptele va fi tot mai putin. Stiu ce iritant poate fi sa te intrebe toata lumea daca ai lapte, daca se satura copilul, daca mananci suficient sau sa te agaseze cu milioane de sfaturi. E bine sa ne distantam un pic de orice ne suprasolicita nervos in aceasta perioada, pentru ca avem alte prioritati. In momentul in care nu am mai pus presiune pe mine si m-am relaxat am inceput sa am lapte. Inchideam ochii, ma detasam de tot ce era in jur, trageam aer adanc in piept, ma conectam la ritualul hranirii pruncului meu si gata. Uninunea era desavarsita. Si nu am cum sa nu ma gandesc ca Dumnezeu ne-a lasat perfecti pe lumea asta. Rabdarea, increderea, gandurile linistite in preajma copilului, niste capsule de schinduf, o tetina din latex si un Doamne ajuta fac minuni! :)
Rita e satula si fericita!
Acum trecem la urmatoarea etapa: programul de somn si de mancat. Incercam sa fim organizati asa ca ne notam mesele (timp si cantitate) ca sa ne organizam mai bine. Ceva sfaturi? Tinem copilul nemancat ca sa se faca 3 ore, ori ba?