Sunt convinsa ca pentru multi dintre noi camera copilariei are o valoare emotionala speciala. E primul loc despre care simtim ca ne apartine, micul nostru univers prietenos si vesel. Din aceasta cauza, dar nu numai, ne-am dorit ca Rita sa aiba o camera potrivita cu personalitatea si spiritul ei independent. Si, in sfarsit, am terminat cu renovarea. Am spus la revedere camerei de bebelus, pe care am transformat-o intr-una de…SURIOARA MARE.:)
De fapt, chiar inainte sa se nasca Rita, ne gandeam ca imediat ce ajungem cu ea de la maternitate o instalam in camera ei. Dar socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Pentru ca am alaptat-o, mi-era greu sa fac naveta toata noaptea, asa ca primele 3 luni a stat in patut, in dormitorul nostru. Apoi am mutat patutul in camera ei de bebelus, pana de curand, cand ni s-a parut ca e timpul sa adaptam decorul potrivit etapei din viata ei.
Mi-am dorit un loc vesel, dar nu neaparat copilaresc, ci unul care sa reflecte lucrurile care ii plac, vacantele in care se simte atat de bine, apropierea de natura, esentiala pentru noi. Si pana la urma, am gasit ideea, care odata pusa in practica, reflecta exact modul cum am gandit.
Am vrut o camera care sa inspire ideea de libertate, calatorie si natura, un spatiu luminos, cald si feminin, unde exista lucruri care te duc cu gandul la departe, dar si la foarte aproape, in zonele cele mai intime si duioase ale fiintei noastre. Mai concret, vreau sa spun ca, daca patul-baldachin aminteste de vacanta de anul trecut in Bali – una dintre cele mai frumoase din viata mea – intr-un colt al camerei se afla o casuta traditionala romaneasca, din lemn natural, care cromatic se incadreaza perfect in peisaj si care ne aminteste de locuri dragi de la noi din tara. Iar langa usa se afla un mic scaunel de copii, care a strabatut generatii pana sa ajunga in camera fetelor mele. Dar asupra povestii lui voi reveni.
Mi-am mai dorit ca in camera Ritei sa existe si un loc al surioarei ei. Sunt doua fetite, apropiate de varsta si, chiar daca cea mica va fi bebe si nu pot sa o las acolo continuu, imi doresc ca Rita sa fie constienta mereu de prezenta ei. Poate nu va dormi acolo pentru inceput, dar uneori, cand se va mai juca Rita in camera, vreau sa stea si surioara mai mica acolo, sa aiba locul ei.
Rita e teribil de incantata de idee! Mi s-a parut foarte amuzanta, pentru ca s-a facut „bebe mic” si s-a apucat sa probeze patutul si sa asculte muzica de la carusel.
Asadar, pe jos am ales sa-i punem mocheta pentru ca e mai practic pentru ea, tinand cont ca se asaza sa se joace. Ca sa fiu onesta, e de fapt o solutie de compromis, pentru ca mie imi place mai mult parchetul, fiindcă e mai usor de intretinut. Ideea cu mocheta a fost mai mult a lui Cosmin si, ca sa simta ca a participat si el la acest proces, am facut un compromis. :)
Cat priveste patul, initial am pornit de la ideea unui pat-casuta, dar ulterior am descoperit patul-baldachin pe site-ul www.universultau.ro , caruia nu i-am rezistat. Prea imi amintea de vacanta noastra in Bali! Este rezistent, o idee mai mic decat cel pe care l-am avut inainte, are si o protectie, sa nu cada, dar sa se si poata da jos atunci cand doreste. E foarte practic pentru un copil asa independent ca Rita. Dar, dupa ce am schimbat patul, am dat in alte probleme. Cand Rita s-a vazut libera din patutul ei de bebelus, a inceput sa vina noaptea la noi. Pe la 1, 2 noaptea, ne pomeneam cu ea, ceea ce ne-a surprins, pentru ca dormea singura de multa vreme. Si daca la inceput o lasam sa doarma cu noi, ulterior ne-am dat seama ca vom cadea intr-o capcana din care ne va fi greu sa iesim odata ce se formeaza obisnuinta. Asa ca am gasit doua variante. In primul rand i-am comandat un toddler nest de pe site-ul Adinish, in care sa se simta ca intr-un cuib. In al doilea rand, nu am mai lasat-o sa urce in patul nostru, ci fiecare, pe rand, a dus-o in camera ei si a adormit-o. Practic, au fost cateva saptamani in care am facut naveta si de 3, 4 ori pe noapte intre dormitorul nostru si al ei. Dar acum suntem pe drumul cel bun, asa sper. Mai striga noaptea „mami!”, ma duc la ea, o mangai si adoarme la loc. :)
Insa un pat-baldachin din bambus, incadrat de pereti albi ni s-a parut ca mai are nevoie de ceva. Recunosc, de peste 1 an caut solutii pentru camera Ritei, am trecut prin mai multe faze si pana la urma am „batut in cuie” o idee cu fetele de la www.miaki.ro . Problema era – paradoxal – ca eu stiam bine ce-mi doresc: un tapet nu foarte incarcat, pe tema jungle mural, care sa te duca cu gandul la natura, sa inspire feminitate, sa nu fie incarcat cu multe animale, sa nu fie prea copilaresc si sa se potriveasca cu personalitatea Ritei. Iar cea mai potrivita solutie a fost sa-i cream un model, dedicat Ritei, care sa fie unic. In urma discutiei pe care am avut-o, fetele de la Miaki au desenat un model de tapet special pentru camera ei. Acum modelul este pe site-ul lor si chiar se numeste Rita’s Jungle. Bineinteles ca nota de unicitate m-a incantat, dar mai ales faptul ca se potriveste perfect cu felul de-a fi al Ritei, care descopera in fiecare zi cate ceva nou la desenul de pe peretele camerei. :)
Cosurile de langa patutul surioarei mici sunt din frunze de palmier, impletite manual si sunt foarte practice. Poti depozita jucarii sau deveni patut pentru papusa si sunt si un obiect frumos de decor.
Patutul din ratan al surioare este foarte usor si poti sa-l muti de colo-colo cand vrei, salteaua are umplutura din bumbac, iar asternuturile sunt din bumbac organic.La el am atasat si caruselul din lemn cu vietati marine si cantec de leagan foarte linistitor – cel putin Ritei i-a placut!
In camera fetelor am folosit foarte mult bambusul, pentru ca mi se pare o alegere „verde”, eco. Pe langa faptul ca e aspectuos, bambusul e rezistent, usor, exotic si o sursa care se regenereaza repede. Standerul de haine din camera fetelor este tot din bambus, la fel si rafturile de carti.
Ratanul natural, din palmieri, care se completeaza asa bine cu bambusul – ca doar sunt frati de jungla – l-am folosit la patutul surioarei mici si la cuferele de jucarii. Oglinda de perete cu rama tot de ratan mi s-a parut ca aduce o nota boema, feminina, potrivita pentru camera de fetite. Oglinda mai mare am asezat-o astfel incat sa reflecte o zona a camerei, iar cea de perete cealalta parte si sa creeze impresia de spatiu si mai mare. Am completat decorul cu o girafa maricica as spune, aceasta fiind singurul obiect mai inalt din camera, iar Rita o iubeste de nu mai poate. Ii imbratiseaza picioarele si o pupa pe unde ajunge! :)
Revenind la scaunelul alb pe care-l poti vedea in fotografii, pot sa-ti spun ca a fost al bunicii mele, cand era copil, apoi al mamei, apoi al meu si al Alinei si, iata, acum a ajuns la Rita si la sora ei. Initial era verde si probabil ca a schimbat multe culori de-a lungul atator generatii, dar mama l-a vopsit in alb. Este un obiect de suflet, de care Rita este tare atasata. Il va imparti cu surioara ei, cu care sper sa aiba o relatie la fel de frumoasa cum am eu cu sora mea.
Voi reveni si cu imagini din dormitorul nostru, unde i-am amenajat celei mici un loc al ei, unde va dormi la inceput. Ah, nu pot sa spun cu cata nerabdare astept sa imi vad fetitele impreuna, sa surprind reactia Ritei cand isi vede surioara pentru prima oara si sa savurez amizele cand dorm si pot sa le cuprind in tihna. :)
Asadar, ma simt pregatita si linistita. Chiar azi am pus pe rafturi hainele proaspat spalate ale surioarei mici, mai am de definitivat coltisorul micutei din camera noastra si cum apuc sa fac poze revin pe blog cu o postare detaliata. :)
Am sa pun mai jos linkurile produselor si de unde le-a achiziotionat ca sa fac mai simpla comunicarea in cazul in care te intereseaza ceva :)
- Patul Ritei cu baldachin este de la CHILDHOME si il gasesti pe site-ul www.universultau.ro, la fel si baldachinul din bumbac pe care il gasesti aici.
- Detaliu liana si frunze de palmier pentru pat sunt achizitionate de la Floraria Passion din Tg. Mures
- Tapetul este realizat si personalizat pentru camera Ritei de fetele de la www.miaki.ro si il gasesti pe site-ul lor sub denumirea de Rita’s Jungle.
- Asternutul de pat si pernutele decorative sunt tot de pe site-ul www.universultau.ro .
- Toddler nestul este de la www.adinish.com
- Stativul pentru haine il gasesti pe site-ul www.universultau.ro si il comanzi de aici.
- Raftul de carti din bambus il gasesti aici.
- Cosurile din ratan pentru jucarii sunt acestea de pe site-ul www.universultau.ro
- Girafa este de marime medie, de la CHILDHOME si o gasesti aici
- Patutul surioarei cosleeper din ratan are salteaua inclusa si il poti comanda de pe site-ul www.universultau.ro de aici si i-am comandat si o lenjerie tip invelitoare pentru el de aici .
- Casuta din lemn traditionala este de pe site-ul www.bumbutoys.ro
- Raftul de perete Tipi in forma de cort este de pe site-ul www.universultau.ro
- Palariile sunt fie de la Zara, fie luate de la targuri de vechituri.
- Florile de pampas uscate natur sunt de pe site-ul www.nordashop.com
- De pe site-ul www.catenlunasiinstele.ro am comandat caruselul din lemn, cosul din frunze de palmier pentru papusi, si inca un cos pentru depozitat jucarii sau carti de la Kikadu Truly Organic.
- Oglinda alba pe verticala este Ikea si cealalta, oglinda fondi din ratan este de aici.
- Mocheta este de la Hornbach, la fel si lustra
- Perdelele sunt www.Ikea.com
- Dulapul cu sertare este comandat de multi ani de pe un site, dar nu imi mai amintesc care este mai exact.
- Ghirlanda cu numele Ritei este de la botezul ei.
- Bebelusul fetita din cos este comandat de pe site-ul www.manutecreative.ro
Daca am omis ceva poti sa ma intrebi :)
18 thoughts on “Camera fetelor”
Foarte frumos totul, calduros si primitor.Nastere usoara!
De unde este achizitionata scaricica din spatele patutului?
Gasesti si pe site-ul http://www.universultau.ro, dar si la Jisk. :)
De unde este girafa?
Buna! Tapetul a necesitat montaj specializat sau l ati montat in regie proprie?
Poti sa-l montezi tu daca te pricepi :)
Minunata camera,cred ca a presupus si multa munca . :) Nastere usoara !
Nu este bine ca micuta sa doarma cu picioarele spre usa.Adica patul e pozitionat chiar in dreptul unei usi.Asa pare in poza.
Nu avem cum sa pozitionam diferit patutul din pacate. :)
Ce inseamna “nu este bine ca micuta sa doarma cu picioarele spre usa”. Te rog frumos poti fi mai explicita.
Felicitări, este superba!
Buna Laura! Foarte frumoasa camera! Îmi poți spune te rog de unde ai luat mocheta? Mulțumesc!
Este trecut in lista ! Cu drag :)
Buna Laura. Sunt curioasa de unde este lustra? Am cautat printre cele enumerate, și nu cred ca ai menționat. Mulțumesc
Mi-a scapat. Este Hornbach
Este minunata camera! 😍 sa fiti toti sanatosi si sa va jucati mult acolo!
Nastere usoara!
Te imbratisez
Multumim! :)
Foarte original totul !Este superba camera ! Am o intrebare legata de vechiul pat in forma de casuta pe care vreau si eu sa il achizitionez curand. Fetita mea se apropie de 2 ani. Singurul motiv al schimbarii a fost faptul ca s-a schimbat decorul camerei? Acesta oricum este super original.A fost practic pentru ea si celalalt?L-am tot vazut cam peste tot nu mai este chiar asa unic iar parerile sunt impartite. Iti multumesc tare mult!
E superbă😍 îmi place mult tapetul și îmi mai place și oglinda, iar pătuțul este ADORABIL❤️