Foto Deers Photography
De cateva luni am facut pasul cel mare si am dat-o pe Vera la cresa.Am ales aceeasi cresa la care merge si Rita, de fapt a mers pentru ca de 2 luni este la gradinita. Am sa revin si cu adaptarea Ritei la gradinita. :) Ne-am gandit si razgandit multa vreme si ne-am pus tot felul de intrebari: oare e cea mai buna decizie, ce facem cu virozele, cu bolile din colectivitate, cu perioada nepotrivita, ca inca e pandemie si asa mai departe. La un moment dat, ne gandeam sa luam o bona pentru Vera, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca nu e varianta cea mai potrivita pentru noi. Avem deja o doamna care ne ajuta la curatenie si ne degreveaza de multe dintre responsabilitati, dar ne-ar placea in continuare sa ne ocupam doar noi de copii. Pana acum cred ca am avut rezultate bune si asta e ceva ce ne-am dori sa pastram.
Dupa indelungi suceli, invarteli si razgandeli, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa o dam pe Vera la cresa, si ideal era sa se suprapuna si cu Rita cateva luni ca sa-i fie acomodarea mai usoara Rita.
Pe Rita am dat-o la cresa la 1 an, cand mergea deja in picioare si era – cat de cat – independenta. Asa ni se parea important atunci, insa acum nu mi se mai pare. Cat timp sunt impreuna, poate totul va merge foarte bine, iar situatia asta imi va oferi si mie putin ragaz sa ma ocup de proiectele de teatru si film pe care le am.
Programul Verei la cresa a fost la inceput de cateva ore pe zi, iar de ceva vreme a intrat in programul prelungit. Mai concret, dimineata ne petrecem timp impreuna,pentru ca nu are ora fixa la care trebuie sa intre in program. Uneori mergem si in parc dimineata o ora la plimbare si apoi la cresa. Acolo doarme, mananca, se joaca, iar dupa amiaza mergem dupa ea, impreuna cu Rita pe care o luam de la gradinita. Nu pot sa iti descriu bucuria Verei cand o vede pe Rita, dar si a Ritei cand se reintalneste cu surioara ei, dar si cu fostii colegi si ingrijitoarele pe care pur si simplu le iubeste.
Evident, virozele de care ma temeam au inceput deja, dar nu stiu cat e cresa de vina si cat vremea asta mohorata si rece. Nici n-am apucat sa mergem bine si fetele au stat amandoua acasa, pentru ca au fost racite. Insa, una peste alta, mi se pare ca Vera s-a adaptat foarte bine. E adevarat ca Rita e o surioara foarte responsabila. Daca simte ca Verei nu-i convine ceva, imediat se ducea langa ea. :)
Din ce mi s-a spus, Vera nu plange dupa mine si cred ca asta e unul dintre avantajele de a da copilul la cresa la o varsta mica. Daca ar fi mers pe la 3 ani la gradinita, iar in timpul asta ar fi stat doar cu mine acasa, firesc, s-ar fi adaptat mult mai dificil. Clar, prezenta Ritei a ajutat mult, iar acum consider ca Vera este perfect adaptata si chiar daca Rita nu mai este cu ea la cresa, se pare ca este adaptata. Cred foarte mult ca integrarea in colectivitate ajuta mult copiii in tot ce inseamna dezvoltarea lor ulterioara.
Cred ca si pentru echilibrul mamei sunt necesare macar cateva ore pe zi in care sa se ocupe de cariera ei sau proiectele la care tine. Solutia pe care am gasit-o acum pare sa le impace pe toate. Seara, cand suntem toti acasa, imi doresc sa petrecem impreuna timp frumos, sa fim relaxati, binedispusi si sa fie armonie intre noi, pentru ca asta e lucrul cel mai important din punctul meu de vedere.
Tu consideri ca, pentru echilibrul lor, mamele au nevoie de cateva ore ale lor ca sa-si incarce bateriile? Ai dus copilul la cresa/gradinita in perioada asta?
8 thoughts on “Cum a fost adaptarea Verei la cresa”
Bună Laura! Sunt în căutarea unei creșe pentru cea mica.
Fetițele la ce creșă merg?
O zi buna sa aveți!
Și eu am doi copii cu diferența mică intre ei, dar eu consider că prima parte a vieții lor, de acasă, cu mama, e foarte importantă. Fetița a început grădinița la 3 ani (după ce a stat acasă cu noi) și personalul de acolo mi-a zis ca de mult timp nu au întâlnit un copil care să se adapteze așa frumos și rapid. Am ajuns, împreună cu personalul de acolo, la concluzia că ea era pregătită pentru pasul acesta, eu eram pentru ea o certitudine-stie că nu plec nicăieri, niciodată nu am fost pe fugă între proiecte, ea a fost centrul activităților mele. Și grădinița a venit ca un pas firesc în dezvoltarea ei. Cu băiețelul nu îmi permit să stau 3 ani acasă, de aceea a început cresa la 1 an și 9 luni. Dar e cu adaptare lentă, peste câteva luni va fi și el adaptat. Sunt foarte mulțumită de cum decurge. Eu consider că vârstele prea fragede în care îi lăsăm mult timp în medii străine nu vor avea impact benefic în dezvoltarea lor. Avem o viață înainte să ne înflorim cariera, 2-3 ani în care sa ne dedicăm copiilor nu mi se pare deloc un efort prea mare. Felicitări pentru fetițele minunate!
Buna Laura!
Nu vreau sa cobesc,dar nu te baza pe faptul ca nu a plans dupa tine ,inca.
Am patit-o la peste 1 an de la incepere si adaptare care decurgeau perfect. Tot ce am presupus si am ramas la aceeasi concluzie dupa cercetari evident sa vad ce s a intamplat- deci am ramas la concluzia ca a vazut alti copii plangand si i s a declansat probabil un soi de anxietate la un moment dat- adica dupa 1 an de mers la cresa .
I a trecut nu zic ca nu , dar a trebuit ” lucrat” la convingere ca si cand eram la inceput
Toate bune!
A plans foarte putin in prima saptamana, dar s-a adaptata mult mai repede fata de Rita. Sigura a ajutat si faptul ca Rita era cu ea. Cu Rita insa am avut surpriza pentru ca aplans destul de mult ca ea nu vrea la gradinita. Clar imita si alti copilasi mai mici. Revin si cu adaptarea Ritei la gradinita. :)
Sunt complet de acord cu cresa si vad avantajele colectivitatii! De curiozitate, Vera a mers la gradinita cat timp erai insarcinata cu Rita?
Multumesc
Rita este cea mare, adica are 3 ani. :) Rita a mers la cresa pe toata perioada sarcinii cu Vera.
Da, cred cu tarie ca mamele au nevoie de timp si pentru ele! Mai cred ca e excelenta ideea de a duce copiii la cresa, de a creste in comunitate, ii ajuta enorm la adaptarea treptata in viata, pe masura ce cresc! Laura, esti minunata, stii deja! :))
Bună Laura,
Sunt pro creşă! Am trecut și eu prin asta cu cei doi copii, Radu şi Carla, şi e firesc să ne facem tot felul de griji şi de gânduri, să ne simţim vinovate pentru plânsul lor, însă şi copilului, și nouă, ne va fi mai bine cu el la creşă, decât dacă mai stăm acasă un an, pentru câ sunt şanse mari să o luăm razna de frustrare. Noi, ca mame, avem nevoie de puţin timp şi pentru noi, să nu uităm că suntem femei şi că avem vise şi proiecte de îndeplinit.