Cum sa previi depresia post natala

Unul dintre lucrurile care pot umbri bucuria unei mame imediat dupa ce naste este depresia, foarte complicat de gestionat, cu atat mai mult cu cat unele persoane sunt constiente de ce li se intampla, altele nu. Din fericire, eu nu am avut, dar stiu ca oricarei mame i se poate intampla, din diverse motive. Sunt in primul rand transformarile hormonale. In sarcina radiezi, esti mai frumoasa, mai plina de stralucire, tonus, de incredere si viata, iar dupa ce nasti – chiar imediat – toate astea dispar. E ca si cand ai cadea de sus – alta comparatie mai exact cred ca nu exista.

O legatura mai putin fericita cu sotul, cu familia, impresia ca le stii pe toate si vrei sa le faci fara ajutor si mai ales oboseala sunt lucruri care pot provoca depresia. E adevarat ca toata lumea iti spune sa dormi, dar cum ai putea, plina toata de adrenalina numai cand iti privesti copilul? Cel putin la primul, ii numeri degetelele, il tot pupi si nu-ti vine sa crezi ca ai fost parte si tu la un asemenea miracol.

Imi aduc aminte ca, dupa ce am nascut-o pe Rita si am ajuns cu ea in salon, privind-o cum doarme, am izbucnit in lacrimi si am gandit: „S-a nascut Rita, copilul lui Dumnezeu!” Sentimentul a fost cat se poate de puternic – dragoste care copleseste totul, dar si un sentiment de despartire. Copilul care s-a nascut este o persoana care are o viata numai a lui, un destin propriu, nu mai depinde de mine, ca in lunile de sarcina. Imi amintesc cat de puternic ma stapanea gandul ca sunt exact ca un canal de transmitere: s-a nascut o viata care va merge mai departe in lume, ca sa-si urmeze propriul drum. Pana la urma, toti copiii sunt ai lui Dumnezeu. E important sa realizam lucrul asta si sa pregatim din timp momentul, ca sa nu ne incurcam in cine stie ce stari sufletesti care sa ne faca rau.

Si mai cred ca trebuie sa investim in omul alaturi de care suntem, cel care este sotul nostru, tatal copilului nostru. Cat despre copii, ei trebuie ghidati, iubiti, hraniti, ocrotiti si incurajati sa mearga spre propriul destin. E bine sa faci echipa cu sotul cu care vei ramane si cand copilul va pleca de acasa. Sa nu-l indepartezi, sa-l anihilezi, sa nu crezi ca tu, mama, esti detinatorul absolut al adevarului. Implica-ti sotul intotdeauna, pentru ca ai nevoie de ajutor de la inceput.

Imi amintesc ca atunci cand Rita era bebelus, Cosmin o lua, o ducea in camera alaturata si mie imi venea sa plang. Acum mi se pare un lucru interesant instinctul asta al lui de a-si crea o legatura cu copilul, de a ma lasa sa ma odihnesc si sa nu monopolizez atentia Ritei. Adevarul e ca la inceput esti ca un animal care nu lasa pe nimeni sa se apropie de pui. E o situatie pe care e bine sa incerci sa o gestionezi si sa-ti faci dinainte niste repere de normalitate J. Ai instinctul de a tine copilul lipit de tine, dar trebuie sa-l controlezi. Fa-ti timp sa dormi, lasa copilul cu tatal lui, cheama pe cineva sa te ajute daca te simti depasita. E in regula sa faci asta.

Un copil mic presupune un stres care nu se compara cu cel de la serviciu, ca te-ai certat cu cineva sau ai de platit o rata. Poti sa fii stresat doar privindu-ti puiul si simtind ca responsabilitatea vietii unui om mic e mai mare decat orice alta responsabilitate. Asadar e de inteles ca dupa nastere traiesti sentimente intense, dar nu trebuie sa le scapam de sub control. Iar daca:

• Iti vine sa plangi din orice
• Ai stari de anxietate
• Nu mai socializezi, esti retrasa
• Nu-ti gasesti locul pentru ca ai dus o viata agitata, ai fost la munca, apoi deodata s-a facut liniste
• Esti iritata
• Nu dormi sufiecient
• Nu te hranesti corespunzator
• Nu-ti iei vitaminele postnatale
• Te simti instrainata si nu-ti intra nimeni in gratii
• Crezi ca le stii pe toate si incerci sa le faci singura toate

e bine sa vorbesti cu cineva care chiar te poate ajuta sa depasesti situatia. Daca experimentezi starile astea nu inseamna nici ca esti o mama rea si nici femeie nebuna. Doamne fereste! Daca ti se pare ca nu e calea cea buna, doar cere ajutor cuiva in care ai incredere. Iar daca e vreun subiect care te streseaza, spune-le celor din jur. De exemplu, imi amintesc ca dupa ce-am venit de la maternitate, toata lumea ma intreba despre alaptat: o alaptezi sau nu, ai lapte, dar cum o alaptezi etc. Mi-am dat seama ca toate intrebarile astea ma deranjau, ma stresau. Alaptatul mergea bine, dar nu chiar asa cum imi doream. Iar la un moment dat, le-am spus celor care ma agasau cu subiectul ca nu mai discut pe tema asta. Si gata. Am inchis un capitol stresant.

Bine a fost ca eu si Cosmin ne-am ocupat singuri de Rita. Am avut timp sa ne facem o rutina si sa ne intelegem unul pe altul. Nu conta ca nu aveam mancare gatita, am comandat, am spalat vasele cand am putut, am facut dus pe rand si asa mai departe, pana ce lucrurile au intrat intr-un normal. De fapt, copilul mic are mult mai putine nevoi ca unul mare. Vrea doar sa fie schimbat, hranit, sa doarma si sa aiba scaun, deci totul se rezolva. Asa ca sfatul meu e sa-ti iei de la inceput un neonatolog intelept, care sa aiba timp in prima luna sa converseze cu tine. Te ajuta foarte mult sa stii ca poti suna pe cineva, ziua sau noaptea, sa ceri o parere avizata – ceea ce e important, ca altfel, poti sa o suni pe mama si daca e ceva de rau, plangeti amandoua la telefon!

Ca proaspata mamica, mai ales la primul copil, pot sa-ti vina temeri din te miri ce. Spre exemplu, noi avem acasa o scara interioara si cateva luni dupa ce am venit de la maternitate am trait cu spaima sa nu o scap pe Rita pe scara. Nu stiu de ce mi-a venit gandul asta absurd, pentru ca nu mi s-a intamplat niciodata nici macar sa alunec, dar nu puteam sa-l controlez. De fapt, copiii sunt mult mai puternici decat credem. Si, cand vii acasa cu un copil mic si nu stii incotro s-o apuci, e bine sa iti amintesti ca mai sunt niste zeci, sute de milioane de oameni care trec prin asta.

Asa ca incearca sa ai grija de tine, sa te alimentezi, sa-ti faci chiar si mofturi, sa stai in cada o ora, pentru ca nu se intampla nimic cu copilul. El e bine cand esti si tu bine. Nu pune presiune pe tine mai multa decat pun cei din jur. Si chiar daca asculti opiniile altor mamici sau citesti fel de fel pe internet, adu-ti aminte ca esti unica, cu propriul tau destin, cu destinul familiei tale. Tine-ti sotul aproape si nu-l trata ca pe-un inutil. Chiar daca nu e atat de rapid ca tine sau e mai stangaci, poate pare neajutorat, investeste in relatia cu el din prima clipa cand ai ramas insarcinata si pana pleaca copilul de acasa. Crede-ma ca numai in echipa puteti face asta foarte bine. Pentru mine e o lectie de fiecare zi si recunosc ca m-a ajutat sa-l am pe Cosmin tot timpul langa mine si Rita. Si poate am avut si eu momente cand m-am simtit mai apasata sau derutata. Dar m-am raportat intotdeauna la credinta, la normalitate, am tras aer adanc in piept, am expirat, apoi mi-am luat copilul in brate si pur si simplu l-am iubit.

P.s: Fotogtrafiile sunt surprinse de Alex Galmeanu, pe cand eram insarcinata in luna a saptea. Deja imi este dor de burtica :)