Dragi prieteni, abia ce m-am intors din miniturneul prin tara cu doua piese de teatru si iata ca m-am pus pe treaba. Ma intorc la voi cu noi povesti din vacanta thailandeza de la sfarsit/inceput de an. In cel de-al doilea „episod”, vreau sa va povestesc despre resorturile unde ne-am cazat și cum ne-am descurcat cu mancarea, mai ales cea pentru copii, tinand cont ca primesc multe intrebari pe tema asta. Informatiile vi le ofer ca pe-o simpla sursa de inspiratie si nu ca o „reteta” ideala de vacanta. Nici nu cred ca exista asa ceva, pentru ca fiecare are asteptarile si preferintele lui. Spre exemplu, noi ne dorim uneori aventura, alteori confort, iar de cele mai multe ori le imbinam. Am vazut Thailanda la pas, prin plimbari cu rucsacul in spate, dar m-am bucurat si de rutina, in resorturi de 5 stele. Chiar si acum, am mers cu luntrea, cu tuk-tuk-ul sau pe jos, de dimineata pana seara, prin vegetatia luxurianta si nu mi s-a parut nimic greu. Bine, recunosc, ma bazez si pe Cosmin. El e foarte organizat si asumat, un fel de locomotiva – daca ma simt un pic depasita de o situatie, isi asuma raspunderea si pot sta linistita, ca ne trage si pe noi dupa el. Se rezolva! Ce e clar e ca ne organizam singuri cam in felul urmator:
– alegem resorturi de 5 stele care uneori corespund asteptarilor, alteori nu
– ne dorim sa avem servicii complete, un mic dejun inclus etc dar,
– sa avem posibilitatea sa exploram flora si fauna din jur
– daca zona e mai salbatica, izolata (cum a fost in Maldive, spre exemplu), sa fim totusi la o distanta decenta de un spital/medic, in caz ca Doamne fereste! Se intampla ceva
– uneori vrem aventura, dar cand ajungem la cazare ne dorim tot confortul
– alteori avem nevoie de odihna si rutina sa ne incarcam bateriile si alegem locatia in consecinta
– inchiriem adesea masina/scuter/tuk-tuk sau orice altceva e disponibil
Cam asa ne organizam, ghidati de dispozitie si/sau instinct si facand un echilibru, mai ales de cand avem copiii, intre confort si aventura.
Coconut Village Resort – cel mai potrivit loc de mers cu copiii
Din motive organizatorice, cand am ajuns in Thailanda ne-am cazat prima data la Coconut Village Resort, unde am stat aproximativ 10 zile. Timp de o saptamana, ne-am intersectat aici si cu nasii, dar si cu alti prieteni. Nu pot sa spun ca aceasta este cea mai eleganta locatie in care am stat, dar e foarte potrivita pentru cei care merg cu copii. E destul de salbatic, pitoresc intr-un mod special, cam cum era Vama pe vremuri ca atmosfera si, una peste alta, e un loc pe care nu-l voi uita prea usor. Aici am petrecut Revelionul si aniversarea de 40 de ani. Cand ma gandesc acum la Coconut Village am in minte mirosul sarat al marii, parfumul de frangipani, aroma deserturilor cu nuca de cocos, barbeque cu curry si mai ales amintirea unor zile pline de rasete si bucurie. Copiii s-au jucat la tobogane, au facut baie in piscinele de langa vile si aproape ca n-am stiut de Rita! Serviciile au fost excelente aici, iar personalul super simpatic i-a fost de mare ajutor lui Cosmin cand imi pregatea surprizele de ziua mea.
Santhiya Resort – locul cu cele mai frumoase apusuri!
Pe 3 ianuarie am schimbat resortul si ne-am mutat undeva mai spre nord, spre Khao Lak, intr-o zona salbatica a Puket-ului, pe care am descoperit-o in urma cu 4 ani. Ne-a ramas sufletul la acest resort in trecut cand am stat pe insula Koh Yao Yai si am fost placut surprinsi si de data asta. Cred ca este cel mai traditional resort din Thailanda, un loc impregnat de spiritul thai, unde poti admira cele mai frumoase apusuri de soare. Sunt vilute din lemn, fiecare cu gradina si cu piscina proprie. Am stat aici aproximativ 20 de zile si nu ne mai induram sa plecam! Au fost foarte putini turisti – ca sa-ti faci o idee, la cina erau doar 3, 4 mese ocupate – si ne-am simtit de parca am fi inchiriat intreg resortul! Personalul vorbeste bine engleza si e tare prietenos. Rita si-a facut multi prieteni aici, mai ales printre cantaretii de muzica traditionala, care au incurajat-o sa incerce toate instrumentele lor. S-a distrat de minune!
La Santhiya exista si un Kids Club urias, cred ca sunt vreo 150 m patrati numai cu jucarii – un adevarat paradis pentru fetele mele, care erau singurii copii de-acolo. In plus exista in incinta resortului, o multime de atractii pentru cei mici, pe langa piscine, kids club au si o mica gradina zoo, iaz cu pesti, broaste testoase, gaini, pui, cocosi, dar si iepurasi. Fetele au fost super incantate sa urmareasca animalele zi de zi. :)
Timpul petrecut pe plaja era de departe cel mai pretios, clipele de liniste, valurile si apa limpede, apusurile spectaculoase. Si pentru ca plaja era goala, traiai adesea un sentiment de inceput de lume, de loc care si-a pastrat intreaga frumusete ca sa ne-o daruiasca noua, celor ce l-am descoperit. Apa marii era perfect limpede, iar pe plaja, cam la 100 de metri distanta, exista un spa in aer liber tinut de bastinasi. Am fost aproape zilnic acolo sa ma rasfat cu cate o sedinta de masaj!
The SLATE hotel design – locul cu cel mai cool restaurant fine dining
The Slate este un hotel design poate mai potrivit pentru familiile fara copii, dar pe care l-am ales ca cea de-a treia locatie unde sa stam in aceasta vacanta, pentru ca voiam sa incercam si altceva. Si intr-adevar, experienta ne-a satisfacut curiozitatea si nu ne-a parut rau. The Slate este un hotel design foarte modern, destul de aglomerat, frecventat de multe cupluri fara copii, genul de locatie unde mergeam noi in trecut. Atmosfera e aici destul de sofisticata si pretioasa. Ce vreau sa spun e ca am fost cu copiii la un restaurant de fine dining spectaculos de-a dreptul si a trebuit sa-I instruiesc bine inainte sa stea asezati frumos si sa nu alerge in jurul mesei. Le-am luat caiete si creioane sa coloreze si pana la urma au stat cuminti. Iar cand spun ca restaurantul era spectaculos ma refer la faptul ca in mijlocul resortului mergeai cu “bacul” pana la restaurant ca sa iei cina la lumina unor faclii aprinse. O atmosfera interesanta, mancare delicioasa, o seara de neuitat. Ce mi s-a parunt insa mai putin placut este faptul ca nu se situeaza chiar pe plaja si recunosc ca ne-a lipsit pitorescul si linistea plajei din Natai. Una peste alta insa merita o vizita si acest resort !
Ce am mancat in Thailanda
Evident…am avut pe masa mai mult preparate din bucataria asiatica! Dupa 3 saptamani de stat in Thailanda, am realizat ca am mancat aproape exclusiv numai mancare asiatica si poate doar din cand in cand am gustat o gura de pizza de la fete. Cred ca am mancat in fiecare zi supa Tom Yum – preferata mea – dar și fructe de mare, curry, pește și tot felul de fructe proaspete. Fetele mai ales erau innebunite dupa fructele de aici, care sunt super gustoase, variate, desi nu chiar ca in Madeira. Acolo mi se pare a fi paradisul fructelor. Am mancat multa mancare thailandeza, iar uneori mergeam la cate un restaurant cu gandul sa incercam preparate mediteraneene, eventual paste. De cele mai multe ori insa sfarseam prin a ne comanda tot mancare asiatica.
In Thailanda te descurci foarte bine si cu mancarea pentru copii. Dimineata mancau ce au si acasa, adica mix de fructe, cereale, lapte, omlete, clatite cu diverse umpluturi, branzeturi sau wafe. La pranz, poti sa alegi meniuri speciale pentru copii, fish and chips, orez cu legume, pizza, paste si supe de tot felul. Rita a descoperit si ea supa Tom Yum si chiar ii place. La cina ne descurcam perfect cu niste peste, fructe de mare, salate si inghetata. Bineinteles, nu am ratat street food, in zona veche din Puket, o atractie turistica in sine, un spectacol de gusturi, culori, arome si traditii gastronomice de neratat!
In schimb, de data asta nu am fost la Blue Elephant, un restaurant „Royal Thai” pe care-l urmarim oriunde mergem. Am fost insa la Three Monkeys in Phuket, un restaurant foarte exotic, placut si la The Slate, un local fine dining care ne-a dat o energie cu totul speciala. Pentru fete am ales frecvent acelasi meniu ca si pentru noi, varianta nepicanta, deci ne-am descurcat perfect si cu mancarea pentru copii.
Desi in vacanta in Thailanda am stat in 3 locuri diferite, fiecare a insemnat o experienta noua. Mi-a placut Phuket-ul cu strazile sale animate, pline de culori si arome, Santhiya, cu spiritul sau traditional thailandez sau sofisticatele restaurante de fine dining. Mi-au placut plimbarile cu luntrea si tuk-tuk-ul, ploaia in jungla, plajele salbatice, satele localnicilor, mirosul de frangipani si de apa sarata, de nisip incalzit de soare si lemn ars de palmier. Chiar daca am fost in Thailanda de mai multe ori nu inceteaza sa ma surprinda si sa-mi descopere de fiecare data o alta latura surprinzatoare a ei. :)
Am sa revin si cu o lista a activitatilor pe care le-am facut pe parcursul celor 32 de zile petrecute in Thailanda! :)
7 thoughts on “Thailanda – Cazarea si Mancarea”
Buna!
Zborul spre Phuket a fost direct?!
Multumesc
Buna Laura! Minunata luna ati avut si minunat articol. Thanks for sharing! :D Am vrut sa te intreb voi cum ati obtinut viza? La sosire in Phuket sau este vreo modalitate de a aplica inainte? Multumesc!
Bună, Laura. Totul pare de vis! Ați mers împreună cu o agenție sau ați organizat voi totul? Aș dori să mergem și noi in Thailanda, dar e prima noastră vacanță și nu prea știm cum să ne organizăm. Mulțumesc
Am organizat singuri vacanta, ca asa procedeam de multi ani!
In locatiile mentionate exista si spitale ? Merci
Sigur ca da. In Phuket sunt spitale private extraordinare cu conditii bune si super profesionisti!
Imi poti da te rog link la coconut village, gasesc 2 pe net si nu l identific pe cel recomandat. Multumesc