Aseara, la Grand Cinema Digiplex, a fost premiera de gala a filmului “Cel Ales” regizat de Cristian Comeaga. A fost o seara pe care am asteptat-o cu mari emotii, pentru ca este primul contact al publicului romanesc cu acest film, care a obtinut deja recunoastere pe continentul nord-american.
De vineri, 24 aprilie, “Cel Ales” va fi lansat in cinematografele din toata tara si voi putea afla astfel si parerea ta despre acest film. Asta pentru ca, desi premiile internationale m-au facut fericita, iata ca reactia celor de acasa m-a emotionat profund.
La premiera de gala l-am avut alaturi pe Cosmin, familia si prietenii si m-am simtit ca la un fel de petrecere. Familia de acasa si cea de pe platourile de filmare de la “Cel Ales” au fost langa mine in aceasta seara speciala si pentru asta vreau sa le multumesc. A fost coplesitor! :)
Ma bucur ca regizorul Cristian Comeaga a dorit sa fiu parte a acestui proiect si sa interpretez rolul principal feminin. De asemenea, ii sunt recunoscatoare lui Bogdan Stanoevici pentru ca alaturi de el si sub indrumarea lui Cristian Comeaga am reusit sa o descopar mai bine pe Nora.
Din 24 aprilie, poti sa o cunosti si tu. Dar nu numai pentru ea mi-ar placea sa vii sa vezi acest film, ci si pentru povestea in sine – un thriller care sigur te va captiva. Si nu cumva sa arunci biletul dupa vizionare! Poti participa la o tragere la sorti care iti va aduce un rol in viitorul film al lui Cristian Comeaga. Cine stie? Poate ca intr-o zi voi fi colega cu tine pe platourile de filmare!
As vrea sa multumesc si echipei care m-a ajutat sa ma simt minunat in seara galei.
Multumesc Stephan Pelger pentru rochie, Alexandra Craescu pentru make-up si Eric Jamieson pentru coafura. :)
12 thoughts on “Premiera “Cel Ales””
Buna, Laura!
Overall ai fost foarte draguta, sunt un pic rezervata in privinta machiajului, poate din cauza pozelor :-). Ti-a mai spus cineva ca semeni cu Margot Robbie? Destul de mult in opinia mea…
Dupa-amiaza placuta,
Madalina
Urmeaza un tutorial cu make-up-ul realizat de Alexandra. Cred ca o sa-ti placa.
Si mie mi se pare ca seman cu Margot. :)
Abia astept sa vad filmul! Mult succes in continuare!
Iti multumesc. Astept pareri!
Super!!!! Felicitari Laura, esti deosebita iar tinuta este minunata. Bravo! Bravo! Bravo!
Ma bucur ca iti place!
Oo da!Ce aparitie!Imi place foarte mult rochia.
felicitari a mia oara:) rochia aceea este mai mult decat frumoasa!
Felicitari! Esti minunata!
Wow!!! Minunata ținuta, femeie frumoasa, zambete calde! Felicitări, om frumos! Abia astept sa vad filmul! :)
Sa-mi spui cum ti s-a parut filmul. :)
Felicitari Laura!
La cat mai multe filme si premii, caci le meriti cu siguranta!!
Andreea A.