Adaptarea Ritei la gradinita

foto DeersPhotography

Dragi prieteni, am trecut cu Rita intr-o alta etapa, e fetita mare, merge deja la gradinita si de multa vreme caut un ragaz sa va povestesc cum a fost adaptarea. De fapt, inca de anul trecut, cand Rita avea 2 ani si 2 luni, am vrut sa o mut de la cresa la gradi, pentru ca mi se parea pregatita pentru nivelul urmator. Ma gandeam ca e bine sa fie mai stimulata, sa aiba activitati pentru copii mai mari, pentru ca era foarte avansata pentru varsta ei. La 2 ani vorbea deja foarte bine, avea vocabularul dezvoltat, era indemanatica și potrivita si pentru sport. Asa mi se parea mie. Dar, datele problemei s-au schimbat. S-a intamplat ca pandemia parca nu se mai termina, a venit pe lume Vera, asa ca, ne-am gandit, nu era chiar momentul sa-i schimbam atunci mediul, cu atat mai mult cu cat le iubea pe doamne si avea multi prieteni la cresa. In plus, voiam ca programul ei sa se suprapuna cu al Verei, ca sa le fie amandurora mai usor.

Ei bine, anul asta am facut marele pas – pe 6 septembrie am inscris-o pe Rita la o gradinita din fata casei noastre (iar cresa e in spatele casei). Am considerat ca-i important sa nu trambalam copilul prin trafic la gradinita cu cine stie ce curricula, ca sa nu-i fie greu. Consider ca e foarte bine si aici. Este printre primele gradinite in limba engleza – daca nu chiar prima – o afacere de familie, in care sunt implicati oameni cu experienta. Practic, au sediul intr-o casa frumoasa, unde se ocupa de copii. Fac muzica, limbi straine, spaniola si franceza, iar ca activitati extra poti alege pian, robotica, dans sportiv, in functie de varsta copilului.

Rita e un copil deschis, comunicativ si foarte adaptabila. Spre exemplu, cand a fost la actorie, la clasa Adrianei Trandafir, a intrat acolo si n-a mai iesit. N-a avut nicio problema, nu a plans dupa mine, niciun fel de anxietati de separare. Dar, contrar asteptarilor mele, la gradinita am avut suprize. Credeam ca va fi super entuziasmata, dar nu prea a fost. Cel putin in primele doua saptamani ne-a spus clar ca nu mai vrea sa mearga. Iar cand i-am explicat ca pentru a merge la scoala trebuie sa mearga intai la gradinita a zis ca nu mai merge nici la scoala.

Am avut dialoguri cu ea si cand era mai suparata si cand era linistita si am incercat in fel si chip si Cosmin si eu sa intelegem ce-o deranjeaza. Pana la urma, „ne-a picat fisa” – regulile mai stricte o deranjau. Cand era la cresa, nu avea niciun fel de reguli, facea ce voia. Numai acasa avea reguli, asa incat cresa era ca o evadare pentru ea. La gradinita insa sunt reguli, invatatoarele sunt un pic mai stricte si de-aici dificultatile de acceptare. Totul a durat pana cand Luiza, cea mai buna prietena a ei de la cresa, a venit si ea la gradinita aceasta. Si uite-asa, dupa doua saptamani grele, alte doua asa si asa, acum, la doua luni distanta, pot sa spun ca e bine, super adaptata. Nu ne-am lasat nici noi, am dialogat, am perseverat si pana la urma s-a aranjat situatia. Am ajuns la concluzia ca mai bine o dadeam la gradinita cand am vrut prima data, pentru ca era mai mica si maleabila. Acum e si mai independenta, isi impune punctul de vedere si e mai greu.

Dintre activitatile extra am ales dans sportiv, pe care-l face de doua ori pe saptamana, joia merge la balet, vinerea la inot, sambata la actorie si cam asta e programul ei saptamanal. Doarme acolo la pranz, se mai joaca un pic dupa-amiaza, apoi o luam acasa.

Ma bucur tare mult ca incep sa se aseze lucrurile, ca o simtim si pe ea impacata si ca-si doreste acum sa mearga la gradinita. E adevarat ca in perioada asta e mai complicat, cu virozele, cu pandemia, care dureaza si parca nu se mai termina. Recunosc, sunt ingrijorata cu Covidul asta, insa, daca ma luam dupa perioada anterioara, probabil n-as fi dus copilul la gradinita vreo doi ani.

Consider ca evolutia copilului in colectivitate e fantastica. Si cei mici au nevoie de prieteni, de comunicare, de joaca impreuna. Mizez pe bunul simt si educatia parintilor colegilor Ritei, ca nu-si aduc copilasii cu viroze sau alte probleme in colectivitate. Speram sa trecem cu bine de toata perioada asta, desi marturisesc ca am o sensibilitate la tot ce se intampla din cauza pandemiei. Anul trecut, am fost greu incercati cand l-am pierdut pe tata din cauza acestei boli, insa acum am nadejdea ca va fi bine cu toata lumea, pana la urma. Chiar daca facem un efort, mergem increzatori mai departe sperand ca si copiii nostri vor fi sanatosi si in siguranta, pentru ca iubiti sunt. Si asta e tot ce conteaza, nu-i asa?