Anul meu 2020

Deja a devenit o tradiție pentru mine ca la final de an sa privesc la toate zilele care s-au scurs si sa fac bilantul uitandu-ma spre viitor. Cat am primit, cat am daruit la randul meu, ce am invatat, ce ar fi de perfectionat in viata mea, in relatiile cu oamenii sau in munca – toate acestea sunt intrebari pe care mi le pun la final de an, iar o astfel de retrospectiva ma ajuta, ca de altfel, pe oricine obisnuieste sa faca asta.

Ce e absolut sigur e ca anul 2020 nu va fi unul usor de uitat. Nu am fost plecati in atat de multe calatorii ca in anii trecuti si activitatile s-au mai restrans, insa, din punct de vedere emotional, a fost foarte intens. Un an si cu bucurii si cu tristeti, cu nelinisti, dar si cu sperante. Anul asta i-am urat bun venit Verei in vietile noastre si ne-am luat ramas bun de la tata. Am trait primul Craciun alaturi de ea si in acelasi timp am fost cu gandul la sarbatorile de iarna din anii trecuti, cand eram toti stransi in jurul mesei, inclusiv tata.

Dar in luna ianuarie, inca nimic nu anunta cum aveau sa evolueze lucrurile. Asa ca inceputul de an ne-a prins in Thailanda, in traditionala vacanta la cald. Au fost 15 zile minunate in Tara Zambetelor, care ne-au prins tare bine, tinand cont mai ales ca dupa aceea n-am mai putut calatori.

Imi amintesc ca exact de Craciunul trecut am dat familiei vestea ca asteptam un bebelus. Rita purta un body pe care scrisesem „Surioara mare” si a durat ceva pana cand s-a prins lumea de sensul mesajului! Anuntul public l-am facut in luna martie, mai exact pe 8 martie, cand am povestit si cum a decurs primul trimestru din sarcina cu Vera.

In ianuarie, am apucat sa mergem intr-un loc superb de la noi, la Amfiteatrul Transilvania, un platou intre Piatra-Craiului si Bucegi, sa respiram aer curat si sa mancam placinte coapte la foc de vatra. La inceputul anului inca eram in turneu cu piesa „Barza domnului ministru”, asa ca o scurta perioada de respiro ne-a prins foarte bine.

Din luna martie am fost nevoiti sa stam in casa pentru o perioada, dar asta nu inseamna ca m-am plictisit. Din contra! Parte din izolare ne-a surprins la Targu-Mures, unde am avut o perioada linistita. Am avut prilejul sa ma bucur si sa traiesc intens perioada maternitatii, cu totul altfel decat in conditii de viata super agitata. Am stat cu Rita, am incercat diferite combinatii de retete, am facut ultimele revizuiri la „Papa tot. Retete pentru o copilarie fireasca”, pe care am lansat-o in iunie si am pus la cale proiecte. Colectia-capsula „Calatoriile Ritei” e unul dintre ele.

De Paste ne-am intors la Bucuresti si, in ciuda faptului ca eram tot izolati si tineam legatura cu familia online, am simt parca mai intens ca altadata ce inseamna aceasta sarbatoare: speranta si dragoste. Tot izolarea ne-a facut sa ne gandim la un Univers al Ritei, sa cream un loc unde poate sa se joace in siguranta cu doi, trei prieteni si cu Vera, cand va fi mai mare.

Am povestit pe blog si despre cum a decurs sarcina, dar si cum am anuntat-o pe Rita ca va fi surioara mare

Anul asta, am jucat si Leapsa cu gust! Am acceptat provocarea Operei Comice pentru Copii si i-am invatat pe cei mici, dar si pe cei mai mari cum sa foloseasca legumele in cel mai savuros mod. Un proiect interesant si distractiv, de urmarit in fata calculatorului! Iar in gradina noastra, Rita a invatat care e bucsuiocul si ce miros au menta si alte plante aromate, pe care le ingrijeam noi.

Universul Ritei a fost si o avanpremiera a cadourilor de ziua ei. Dar am tinut in mod deosebit ca la aniversarea de 2 ani sa si daruim, asa ca multi copii s-au bucurat de jucarii, carti, bijuterii, hainute, carucioare si leagane, cadouri de la Rita pentru alti copii, de ziua ei.

„Papa tot”, o carte la care am muncit aproape un an, a aparut in luna cireselor. M-a bucurat mult, pentru ca, alaturi de retete, am putut sa impartasesc cu cititorii mei si reteta noastra pentru o copilarie cat mai fericita si… fireasca. Ne-am intalnit virtual si la ElefantFest, targul virtual de carte, iar faptul ca primul tiraj din „Papa tot” s-a epuizat in doar doua saptamani a fost o mare bucurie primita de la cititorii mei. Va multumesc!

Vara anului astuia, in iulie, mai precis, am facut pregatiri intense pentru sosirea pe lume a Verei. Am redecorat camera fetelor si am pregatit coltul Verei in camera noastra. Tot ce-mi amintesc din perioada aceea e senzatia de nerabdare, de bucurie intensa și asteptare ca peste putin timp va sosi si cel mai mic membru al familiei noastre. Si s-a intamplat intr-o zi mare, de Sfanta Maria, in acordurile imnului Ave, Maria, pe care-l pusese Cosmin, prezent si el in sala de nasteri via Skype! In ciuda pandemiei, in ciuda restrictiilor, am trait impreuna momentul asta special la intensitate maxima si i-am spus bun venit fetitei noastre asa cum ne-am dorit!

Am inceput viata in formula de patru cu incredere ca adaptarea va fi usoara și pentru Rita, pe care am pregatit-o din timp ca va fi surioara mare. Iar pana in acest moment nu m-am inselat! Cand o vad pe Vera cum rade cu lacrimi cand sora ei se joaca cu ea stiu ca lucrurile merg in directia asteptata.

In miezul toamnei am organizat botezul Verei, intr-un loc de suflet pentru noi, in Maramures, acolo unde simti spiritul romanesc mai puternic decat oriunde. Slujba a fost tot la biserica romano catolica din baia Sprie, acolo unde am botezat-o si pe Rita in urma cu doi ani. Am avut petrecere morosana adevarata, in batatura, cu Petreusii care ne-au incantat, bucate traditionale si multa voiosie – cam tot atata cata ne-a lipsit in perioada de izolare.

Mi s-a parut important anul asta sa ne gandim si la cei mai putin norocosi si sa sustinem campania Casei Ioana de ajutorare a femeilor pentru care „acasa” e sinonim cu un spatiu al suferintei sau pe micutii luptatori nascuti prematur. Sunt convinsa ca multi dintre voi au raspuns alaturi de mine la nevoia lor de ajutor. Si nu voi obosi niciodata sa atrag atentia alaturi de Coaliția AMR 2050 despre importanta consumului responsabil al antibioticelor.

Am sprijinit anul asta si initiativa Asociatiei Free Romania fara custi, care pledeaza pentru conditii decente de crestere a animalelor, pentru ca, pana la urma, o facem tot pentru sanatatea noastra. Iar luna octombrie nu am vrut sa treaca fara a milita pentru prevenirea cancerului si necesitatea controalelor periodice.

2020 a fost un an atipic, dar am incercat sa ma adaptez. Am vrut sa nu renunt la bucuriile simple precum cafeaua de dimineata, micul dejun cu rasete de copii si muzica, filme, seriale si carti bune, la momente de calitate in doi, cu familia sau prietenii – atat cat am putut sa ne vedem – la petice de natura vazute pe fuga si la mesele impreuna. M-am bucurat de orice proiect si orice filmare, pentru ca asa imi mai trece dorul de scena si am cultivat tot ce inseamna frumusete si armonie in viata mea. Poate tocmai asta m-a ajutat in momentul greu cand a trebuit sa-mi iau ramas bun de la tatal meu. Dar asta este viata, un val trece, un altul rasare in urma lui, iar noi mergem mai departe, cu ochii atintiti spre un viitor mai bun si cu nadejde in suflete. Sper ca anul urmator sa fie imbelsugat in toate aceste lucruri pentru toata lumea!

Anule 2020, ai fost cu de toate, dar acum te rog sa lasi loc unui an mai bun, an in care sa semanam in suflete bucurie, empatie, grija fata de natura, de cei dragi si nu numai, sa semanam rugaciune, multumire si mai mult timp ca sa ne bucuram de viata asta care este atat de frumoasa!

Un an nou minunat, dragi prieteni!