Cum poti gestiona anxietatea in sarcina

Foto Alex Galmeanu

Tinuta: Stephan Pelger

Dupa ce ti-am vorbit despre transformarile prin care trece corpul unei femei insarcinate ,lucruri mai putin aduse in discutii, de obicei, astazi vreau sa revin asupra temei si sa ma opresc la transformarile psihologice, care sunt de departe cele mai profunde schimbari prin care trece o femeie in asteptarea copilului. Vreau sa lamuresc un lucru din start: nu sunt atotstiutoare, nu sunt nici medic sau vreo persoana avizata in domeniu, ci corbesc strict din experienta mea, de mama a unei fetite de doi ani si a uneia care mai are un pic si se naste, cu gandul ca ceea ce am de spus va fi de folos celor care vor sa aduca pe lume un copil sau au facut-o deja. :)
Eu nu sunt o femeie anxioasa, adica nu pot spune ca asta ma defineste, insa au fost momente, mai ales inainde de a fi mama cand am avut de gestionat momente de anxietate, mai putin placute. Pe timp de sarcina le-am gestionat chiar foarte bine as putea spune, dar stiu ca printre cei care urmaresc acest blog se afla si persoane mai putin norocoase. Teama este cumplita si este foarte greu sa traiesti in permanenta cu frici, asa incat iata cum am gestionat eu diferitele situatii.

Si la prima sarcina si acum m-am straduit sa realizez un echilibru intre starile emotionale puternice si necesitatea de a fi cerebrala. Sunt coplesita de miracolul de a da nastere si, in acelasi timp, observ cu atentie toate transformarile prin care trec. Iar din punct de vedere psihologic, starile de anxietate – tinute intre anumite limite – sunt firesti in sarcina. Exista momente de nesiguranta, de neliniste fata de necunoscut, care sunt explicabile. Iar ceea ce mi-am propus este sa-ti povestesc despre cele mai importante lectii pe care le-am invatat si la prima si la a doua sarcina.

Am ramas insarcinata cu Rita dupa doi ani de casnicie, la 35 de ani, nici foarte devreme, nici prea tarziu. Insa, marturisesc, uneori am crezut ca nu mi se va intampla miracolul de a fi mama, ceea ce-mi provoca neliniste, dar pana la urma, minunea s-a intamplat. Asa ca, prima lectie pe care am invatat-o a fost ca trebuie sa am rabdare. Aceasta este ceea ce le-as spune celor care intampina dificultati sa devina mame: sa aiba rabdare. Din proprie experienta, am observat ca nimic nu se intampla cand vreau eu sau Cosmin, ci cu un rost, intr-un moment oportun, dat de Dumnezeu. Si, iata, la cea de-a doua sarcina, lucrurile s-au intamplat mai repede, desi, inca de cand am nascut-o pe Rita, ne-am dorit sa aiba alaturi de ea o sora sau un frate. Dar invatasem deja ca trebuie sa am rabdare. :)

Inainte de a o avea pe Rita, eu am discutat cu Cosmin despre ideea de a avea un copil si, din fericire, amandoi ne-am dorit nu unul, ci mai multi. Discutiile despre modul cum se proiecteaza viitorul unui cuplu mi se par foarte importante. Cred ca sotii trebuie sa vorbeasca onest despre toate lucrurile care se vor schimba in vietile lor, chiar de la inceput, inainte sa vina copiii pe lume. Se poate intampla ca unul sa-si doreasca mult, iar celalalt sa nu fie pregatit, asa ca abordarea subiectelor acestora este necesara. Cea de-a doua lectie invatata in sarcina a fost despre importanta comunicarii cu partenerul. Mi se pare ca lucrul acesta ajuta extraordinar de mult. Imi amintesc primul trimestru al sarcinii cu Rita, cand ma simteam ca intr-un roller coaster. Inaintam in necunoscut, aveam o gramada de intrebari si totodata o liniste pe care n-am avut-o inainte. Paradoxal, aveam incredere in capacitatea mea de a duce sarcina la sfarsit si in puiul care crestea in mine. E adevarat ca eram si foarte atenta la starea mea. Il intrebam adesea pe Cosmin „cum stiu ca e tot acolo?”, „oare cum e copilul?”, pentru ca mi se parea ca de la o ecografie la alta e o eternitate. Imi amintesc ce mi-a raspuns Cosmin atunci si anume ca ce se intampla in viata intrauterina numai Dumnezeu poate sa stie. Suntem asa de mici in fata acestei minuni asa mari ca nu putem decat sa avem rabdare si sa asteptam. Nimic din ce se intampla nu e fara un scop, fara sa ne invete o lectie. Asa ca cea de-a treia lectie pe care am invatat-o a fost sa-mi ascult instinctul. Nu mi se pare in regula sa tot citesti pe internet din surse dubioase, sa discuti cu foarte multe persoane si sa te imprastii. Eu, spre exemplu, cand imi doresc ceva, nu discut decat cu una, cel mult doua persoane foarte apropiate, pentru ca nu vreau sa fiu influentata, deturnata de la instinctul meu.

Poate parea greu de inteles, dar inainte de sarcina, am avut perioade cu mai multa anxietate. Si la Rita si acum, simt ca mi se cuvine ragazul, odihna. Ii spun sotului ca vreau sa ma odihnesc si ma odihnesc. Nu suntem in competitie cu nicio alta femeie, pentru ca fiecare are propriul fel de a integra sarcina in viata. In perioada aceasta nu exista decat un univers format din doi soti si copilul. Asa ca cea de-a cincea lectie pe care am invatat-o in sarcina a fost sa-mi acord ragaz. Cele 9 luni de-asta sunt facute. Slava Domnului, nu mai suntem ca femeile de altadata, sa ne asteptam sotii sa vina de la lupta, sa ii hranim. Vremurile pe care le traim si tehnologia ne ajuta, ne fac viata mai usoara, astfel incat sa putem avea un ritm autoimpus. Asa ca, daca vrei sa lasi vasele nespalate cateva ore, lasa-le! Nu vrei sa faci ordine in sifonier, nu face! Bine e sa nu pui presiune pe tine, pentru ca starile de anxietate se vor amplifica. Vrei sa mergi la serviciu, du-te! La sarcina cu Rita am urcat pe scena cu 10 zile inainte sa nasc. Nu te simti vinovata sa iti iei ragaz sa te odihnesti, sa faci masaj, sa mergi la terapie. Si la prima si la a doua sarcina am facut masaj din al doilea trimestru si mi-a prins foarte bine.

Cel de-al treilea trimestru e cel mai greu, mai ales la prima sarcina. Si, odata ajunsa aici, se pot amplifica anxietatile. Pe de-o parte, sunt kilogramele luate, care sunt greu de dus. Daca vrei sa stii cam cum ar fi, cara 5, 6, sticle de apa de 2 litri si poti sa-ti faci o idee! E adevarat ca acumulezi treptat, dar pana la urma tot acolo ajungi. Dar asta mi se pare irelevant. E putin important ca ai luat 10, 12 sau 20 kg. Totul e sa te situezi in parametrii de bun simt. Sa nu dam iama in frigider, nici sa ne infometam. Sa nu ne alintam, sa nu fim rasfatate, ci sa incercam sa fim utile. Sa ne menajam, dar nu ca si cand am suferi de o boala. Cred ca e important sa intelegem procesul si sa ne pregatim dinainte pentru transformarile care vor aparea. Spun asta pentru ca am si prietene care au trecut greu peste sarcina. Pur si simplu, nu puteau accepta kilogramele luate in plus si nu se regaseau, nu se mai identificau cu persoana pe care o vedeau in oglinda. Cand ne vin astfel de ganduri e bine sa ne amintim si de faptul ca marea intalnire e aproape. Dumnezeu ne-a dat tot ce trebuie si ce avem de facut e sa nu ne abatem de la cursul firesc al lucrurilor. Iar cea de-a sasea lectie pe care am invatat-o e ca nasterea e miraculoasa si fireasca in egala masura. Cel putin teoretic, toate femeile pot trece prin experienta aceasta, care in trecut era considerata cat se poate de naturala, fara complicatii.

Anxietatile pot porni de la teama de necunoscut, prea multe discutii sau prea putine, de la ruperea legaturii cu noi insine, filme pe care le-am vazut sau comparatii cu experientele altora. La prima sarcina, nu am pregatit din timp camera copilului. Nici n-am indraznit sa-i spun pe nume pana nu s-a nascut. Aveam credinta ca va fi bine si totusi, ceva ma retinea. In plus, nu mi-am imaginat niciodata ca voi naste natural. Dar pana la urma, s-a produs o transformare in mentalul meu din clipa in care am aflat ca sunt insarcinata. Am avut incredere in mine si copil, am simtit pana unde pot merge si ce pot face.

As vrea sa fiu perfect inteleasa: indiferent cum aduce un copil pe lume, mama tot mama ramane. Nu pledez pentru nicio varianta. Cea mai potrivita e cea cu care esti in confort. E bine insa sa fii atenta la tine. S-ar putea sa ai mai putina incredere in fortele proprii si de fapt sa fii in stare de mult mai mult. Asa ca cea de-a saptea lectie pe care am primit-o a fost sa fiu flexibila in gandire. Parcurg drumul, ma descopar pe mine intr-o noua situatie si imi modelez gandirea in functie de circumstante.

La cea de-a doua sarcina, lucrurile sunt un pic diferite. Din anumite puncte de vedere, nu am mai avut starile de neliniste de prima data. I-am spus fetitei pe nume din prima clipa, am stiut ca vreau sa-i pregatesc camera – ceea ce am si facut. Toate au venit firesc și m-au umplut de energie buna si dragoste. Doctorita Dorina Codreanu, care mi-a urmarit sarcina si cu care nasc si de acerasta data, chiar a spus ca am fost o graviduta cuminte, aproape ca nu am deranjat-o deloc! :) Sarcinile au semanat in mare, in sensul ca mi-a fost bine, nu am zacut la pat, nu am avut greturi, in schimb am avut contractii de la inceput. Au fost insa si diferite, in sensul ca la Rita am luat mai multe kg, m-am umflat si respiram greu in trimestrul 3, spre final. Acum, burta e diferita, pot sa-mi port inelele, pentru ca nu m-am umflat deloc, am luat mai putine kg si ma simt foarte activa.

Din punct de vedere psihologic, cea de-a doua sarcina a fost diferita de prima. Am aflat ca sunt insarcinata chiar inainte de vacanta de iarna. Si daca de obicei vacanta noastra „la cald” ma bucura, acum nu am avut chef de ea. Nu voiam sa fiu pe plaja, in Thailanda, ci acasa, sa ma duc la medic, sa aud inima copilului batand, sa ma bucur de ea. Si, chiar daca o aveam pe Rita cu mine, stiam ca am dus o prima sarcina la final si rezultatul era sub ochii mei, tot voiam sa ma asigur ca cea mica e bine, sanatoasa. Primul trimestru a fost plin de asemenea ganduri. Apoi au inceput contractii – nimic neobisnuit pentru mine, pentru ca le-am avut si la sarcina cu Rita. Insa eram in turneu. Jucam in 3 spectacole, in orase diferite si aveam un ritm infernal. Voiam ca viata sa mearga mai departe, dar sa ma si menajez. Asa ca am mers peste tot cu masina noastra si i-am avut alaturi pe Cosmin si Rita.

Mi-am promis atunci ca in cel de-al treilea trimestru voi sta acasa, sa ma bucur de Rita si de copilul care trebuie sa vina. Dar n-a fost cazul. Cel de-al doilea trimestru – obligat, fortat – l-am petrecut acasa, pentru ca a venit pandemia. In perioada aceasta n-am avut stari de anxietate. M-am odihnit, am stat cu Rita si am pregatit totul pentru venirea pe lume a surioarei mici. Am avut incredere ca e o fetita puternica. Am incredere in ea, ca totul va fi bine, pentru ca ne-am pregatit amandoua. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un al doilea copil, ceea ce pentru noi nu e un lucru mic, ci unul foarte mare. Si stiu sigur ca Rita va fi o surioara buna, iar cea mica se va simti iubita, dorita si protejata de noi toti.

Asa ca a opta lectie pe care am invatat-o in sarcina e ca-i important sa te pastrezi cerebral, sa-ti urmezi propriile idei și instinctul, care nu te va insela. Iar daca exista mamici care nu se identifica cu ceea ce am povestit aici, nu e nimic in neregula. Fiecare dintre noi este o individualitate si de aceea las liber povestilor voastre la comentarii. Sunt probabil multe subiecte interesante pe care nu le-am atins, la care nu m-am gandit. Le astept de la voi. Iar cat de curand – daca nu nasc intre timp – revin cu un articol despre prevenirea depresiei postnatale. :)