Purcarete si a lui lume paliluliana
Am auzit multe despre primul film semnat Silviu Purcarete. Fara sa-mi doresc sa vad trailerul sau sa citesc criticile m-am aventurat in sala de cinema de la MTR.
Inca din primele doua minute de vizionare m-a pufnit rasul. Fara sa stiu, eram in fata unei comedii negre. Adesea am simtit experienta regizorului de teatru dar asta m-a incitat si mai mult. Undeva la Palilula este un film plin, un film concentrat care pur si simplu nu mi-a lasat mintea si simturile sa se odihneasca. Pelicula, aparent fara limite, le-a atins cam pe toate. Am regasit in Palilula o lume care, desi pare fantastica, rupta din imaginar, este cat se poate de reala. Este lumea in care traim zi de zi si pe care o descoperim doar cascand bine de tot ochii. 
Am ras, m-am emotionat si am aplaudat in gand (daca eram la teatru era putin diferit) actul creator purcaretian. Nu iti povestesc mai multe dar iti recomand sa cauti in cinematografe Undeva la Palilula. Va deveni hrana pentru suflet si imaginatie, bucura-te !:)
Silviu Purcarete spune:
“Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni. Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu-adevărat. La Palilula, animalele (broaşte sau ţapi) mint şi delirează ca şi oamenii, cu care de altminteri coexistă într-un spirit de solidaritate fraternă. La Palilula morţii sunt la fel de petrecăreţi ca şi viii, gureşi şi beţivani. La Palilula, niciun aparat conceput de un spirit uman, civilizat, nu poate funcţiona. La Palilula nimeni nu munceşte, dar toţi îşi umplu burdihanele. La Palilula nu se naşte niciun copil. La Palilula, tineri sau bătrani, adulţii nu au trecut de pragul copilăriei; Palilula este un teren al jocului tardiv. Palilula este Infernul cu miros de Paradis. Palilula este Paradisul mistuit de flăcările Infernului” .
“A umbla, cu sau fara treaba, pe jos sau cu bicicleta, printre himerele lui Purcarete este un privilegiu ravnit de multa lume. Acest creator de vise va ramane in eternitate cu imaginile lui, cum ar spune Dali, fantastice, paranoico-somnambulesti. Daca nu va ramane, cu atat mai rau pentru eternitate”.
Horatiu Malaele, un trecator prin Palilula
Eu si The Artist
“Incendii” sau filmul care a “sapat” in mine
Imi doream sa vad filmul acesta inca de pe vremea cand am vazut prima oara afisul rosu. M-a atras ca un magnet fara sa apuc sa citesc lista impresionanta a nominalizarilor. Dupa aproape 2 luni am reusit sa ajung sa vad pelicula care, desi era programata in aer liber, in ultimul moment am aflat ca avea sa fie in interior.
Acum dupa ce am vazut cam despre ce este vorba pot spune ca a fost mult mai bine asa. Mi s-a parut, pe tot parcursul filmului, ca eu sunt singurul martor al actiunilor si, cadrul intim in care sa ma simt confortabil nu putea fi decat o sala de cinema micuta, discreta si cu putine scaune.
