Interviul din Formula AS reprezinta starea mea de azi. Lectura placuta! :)
LAURA COSOI – “Nu mai trebuie să strig, ci doar să fiu”
“Poarta mea a rămas deschisă”
– Faci parte din grupul vedetelor dispărute de pe micul ecran. În cazul tău, o dispariţie însoţită şi de regrete. În televiziunile noastre, frumuseţea nu se prea întâlneşte cu firescul şi bunul simţ, care, în cazul tău, nu lipseau niciodată. Pe unde mai eşti, Laura?
– În viaţa mea, lucrurile au venit totdeauna spre mine natural. Faptul că am apărut la televizor, nişte ani buni de zile, a fost o întâmplare, nu o dorinţă a mea. Niciodată n-am fost avidă de publicitate, niciodată nu mi-am dorit să devin o persoană publică. N-am suferit de boala “mirajul televiziunii”, aşa că după vreo zece ani de prezenţă pe micul ecran, încet, încet, a început să-mi dispară “chemarea”. M-a ajutat şi contextul. PRO TV-ul tocmai intrase în mari schimbări, după care, eu nu mi-am mai găsit locul în noul peisaj. Propuneri aveam – ca invitată sau prezentatoare de emisiuni – dar, pur şi simplu, simţeam că proiectele respective nu erau pe sufletul meu şi le-am refuzat. O singură dată am zis “Bine, hai!”, şi-am regretat. Proiectul păruse curat. Era vorba de prezentarea unei emisiuni de vară, cu tineri. Am negociat nişte termeni, cu privire la conceptul emisiunii, dar, spre marea mea dezamăgire, după doar o săptămână de când am ieşit “pe sticlă”, totul s-a răsturnat şi m-am trezit că prezint un program monden, cu scandaluri şi tot felul de aspecte dezagreabile. N-am mai avut ce să fac şi a trebuit să-l duc până la capăt, însă, în urma acestei experienţe, am rămas cu un gust foarte amar. Aşa că, de atunci, n-am mai acceptat nicio ofertă pe micul ecran. Nu aş mai consimţi la o colaborare în domeniul ăsta, decât dacă ar fi vorba de un proiect care să mă reprezinte şi pe care să pot să-l şi controlez. Ceea ce, realist vorbind, e cam greu.
– Bănuiesc, totuşi, că nu e aşa de uşor să dispari de pe micul ecran. Faptul că te vede o lume întreagă nu e tocmai de lepădat…
– Să ştii că dispariţia asta de pe TV nu a fost şi nu e o tragedie. Oamenii care m-au îndrăgit, de când am apărut în spaţiul public, sunt în continuare alături de mine. Blogul meu (lauracosoi.ro) îmi demonstrează asta şi îmi dă şi posibilitatea să comunic cu ei în mod direct. E poarta mea deschisă către ei. În plus, de curând mi-am lansat şi un canal de YouTube – “Vertical Tube” se numeşte, care e un soi de micro-televiziune. Sau am avut un serial online, “Vertical Taste”, un serial pe teme culinare, care a avut foarte mult succes. În 2014, am publicat şi o carte de bucate, “Rămâi la masă?”, cu care am fost la o sumedenie de târguri şi care a şi câştigat Marele Premiu, la “Gourmand World Cookbook Awards” 2014. Anul trecut, când am fost la Târgul de Carte de la Frankfurt, a trebuit, pentru prima dată în viaţă, să fac o demonstraţie de gătit în direct, de o oră, pentru editori din întreaga lume şi sute de oameni din public. Atunci am prins mult curaj. Dovadă: acum pregătesc sezonul de vară al “Vertical Taste”, care se va numi “Summer Taste” şi care va conţine reţete culinare în acord cu anotimpul: sorbetto, îngheţată de casă, lapte de orez, lapte de migdale etc. Am de gând să dezvolt în continuare şi alte proiecte pe YouTube, pentru că acolo pot să controlez deplin conţinutul, direcţia şi forma “emisiunilor” mele, iar rezultatele sunt mai mult decât optimiste. Cum majoritatea programelor video le-am şi tradus, am un număr foarte mare de vizionări şi din străinătate, nu doar din România.
“Îmi place să mă joc cu aromele”
– De unde ţi s-a iscat pasiunea asta pentru bucătăreală?
– Bazele gătitului le-am prins de acasă. Bunicile mele gătesc foarte bine. La fel şi mama, care, de-altfel, ne-a şi format gustul, mie şi surorii mele. Mama găteşte uşor, dietetic – la noi în casă niciodată nu găseşti tocăniţe, soteuri cu ulei ori unt, rântaşuri sau cărnuri cu grăsime. Şi nici dulciuri. Aşa că azi, şi eu şi sora mea ne îndreptăm către acelaşi fel de bucătărie – uşoară şi dietetică. Şi nici după dulciuri nu ne dăm în vânt. Însă adevărata mea şcoală de gătit a fost de tip autodidact: când m-am mutat în Bucureşti, nu-mi permiteam să mănânc zi de zi la restaurant. Aşa m-am apucat de bucătărit: testând singură tot felul de reţete şi modificându-le în funcţie de preferinţele mele. Apoi, în toţi anii care au urmat, am gătit şi pentru prietenii care veneau la mine în vizită. Îmi place mult să mă joc cu aromele, am o imaginaţie destul de bogată în materie. Mereu, când mănânc ceva, mă gândesc ce şi cum aş schimba în reţeta respectivă. Asta cred că le-a şi plăcut celor care mi-au cumpărat cartea sau/şi mi-au urmărit serialul: că reţetele, deşi nu sunt inventate de mine, ci doar reinterpretate, au o anume personalitate, un “ceva” ieşit din comun. Şi că sunt simplu de “pus în operă”. (râde) A nu se înţelege că am pretenţia a fi un bucătar la nivel profesionist, că sunt un “chef”. În niciun caz! N-am nici un dubiu că fac o grămadă de greşeli în bucătărie, însă, aşa stângaci, cum e stilul meu, până la urmă, “produc” ceva bun şi care se bucură de succes.
“Rămâi la masă”, un succes internaţional
– Nu te-ai temut de gurile rele, care vor spune că, nefiind capabilă de altceva, ai ajuns, literalmente, la cratiţă?
– Problema asta mi-a pus-o şi Cosmin, soţul meu, când i-am zis că vreau să scot o carte de bucate. El e un tip foarte raţional şi a vrut să mă avertizeze. Eu, în schimb, fire de artist, cred foarte mult în instinct şi, mai presus de argumente, pe asta m-am şi bazat: pe ceea ce-mi spunea sufletul. I-am explicat lui Cosmin de ce consideram că era utilă cartea şi l-am convins. În toate interviurile pe care le acordam eram întrebată ce mănânc de arăt aşa de bine. Pentru că nu era spaţiu decât de răspunsuri “frugale”, mi-am zis să public o carte, în care să răspund pe larg şi în detaliu la întrebări, fără pretenţia de a fi, totuşi, un bucătar profesionist. “Rămâi la masă” e doar un jurnal culinar, 100% personal. Adică, nu am publicat nicio reţetă care să nu fi fost încercată de mine şi să nu-mi fi plăcut. Toate reţetele mă reprezintă. Iar vânzările mi-au dovedit că am avut dreptate să scot cartea. Ca şi premiul pe care l-am câştigat cu ea, un premiu la nivel mondial, pe care nu l-a mai luat nimeni din România, deşi concurenţi de la noi au mai fost, sau ca invitaţia pe care urmează s-o onorez chiar acum, la sfârşitul lui august: voi reprezenta Europa de Est, pe domeniul meu, la cel mai mare târg de carte din China. Voi susţine o conferinţă, voi găti live… Am intrat într-o lume în care mulţi îşi doresc să ajungă. Deci, dacă mai există totuşi cârcotaşi, să fie sănătoşi! Mai mult, am de gând să scot şi o a doua carte. Pe de o parte, pentru că eu continui să gătesc cu o plăcere frenetică şi pentru că nu vreau ca oamenii să considere că “Rămâi la masă” a fost o întâmplare, că n-am avut ce face cu timpul şi – uite! – am publicat şi eu o carte de bucate!
– Spre zona artistică nu te mai atrage nimic?
– Am deschis uşa larg către teatru. După debutul cu “Portret la minut”, un text scris şi regizat de Dragoş Moştenescu, cu care am fost şi în turneu prin ţară şi am avut mare succes, au apărut oportunităţi nesperate. Am continuat cu “Hamlet”, în regia lui Marcel Ţop, în care am jucat pe scena Teatrului Nottara alături de Maia Morgenstern, Marius Bodochi şi Tudor Istodor. Să ajungi ca, la a doua experienţă în teatru, să dai replica unor actori de asemenea calibru şi să lucrezi sub bagheta unui regizor ca Marcel Ţop nu cred că e puţin lucru! Am fost extrem de norocoasă! După aceea am jucat în “Nunta perfectă”, în regia lui Eugen Gyemant, care e un regizor tânăr, dar extraordinar de talentat, dovadă că spectacolul lui a suscitat reacţii laudative. Iar acum joc în “Vine barza”, o comedie savuroasă, în regia lui Lucian Iancu, care face mereu săli pline. De data asta apar pe scenă în compania extrem de onorantă a Adrianei Trandafir. În plus, am avut o colaborare şi în zona filmului: am jucat în “Cel ales”, un lungmetraj în regia lui Cristian Comeagă, care a avut premiera în România în aprilie 2015, dar a avut şi cinstea ca, în augustul trecut, în Los Angeles, să deschidă campania de vizionări pentru “Globurile de Aur”. Filmul ăsta a fost foarte, foarte bine primit în străinătate. Unde a şi luat foarte multe premii. Din păcate, spre dezamăgirea noastră, a tuturor celor care am lucrat la acest proiect, în România am întâmpinat dificultăţi, mă refer la faptul că aici nu a rulat prea mult în cinematografe. Totuşi, cine a apucat să-l vadă l-a apreciat.
Mireasa cu două nunţi
– Şi din punct de vedere sentimental, lucrurile s-au schimbat radical în viaţa ta şi tot în bine: te-ai măritat!
– Da, da, m-am măritat anul trecut şi am făcut nu o nuntă, ci două! Şi ambele mari! (râde) Iniţial, eu şi Cosmin am vrut să facem o nuntă foarte mică, dar ne-am dat seama că avem mulţi prieteni şi că nu am putea să nu invităm pe toată lumea. Aşa că ne-am schimbat strategia. Prima nuntă am făcut-o în Iaşi. Am mers la biserica romano-catolică, acolo unde s-au căsătorit părinţii mei, unde eu am fost botezată, dar şi cerută în căsătorie. Pentru petrecerea propriu-zisă, voiam ceva în aer liber, şi locul perfect l-am găsit în apropierea Iaşiului, la conacul Polizu. Acolo am mers după slujba religioasă şi totul a decurs exact ca-n visele mele şi ale lui Cosmin. După care, am mai făcut o nuntă, de astă dată tradiţională, în Ardeal, lângă Târgu Mureş. Şi soţul meu şi eu suntem ardeleni. Părinţii mei sunt din Ardeal, eu acolo am copilărit şi azi, când zic că “mă duc la ţară”, asta înseamnă că mă duc în Ardeal, nu în Moldova.
– Nu te-ai temut să faci pasul ăsta? Majoritatea femeilor aflate “pe val” preferă iubirile “fiecare în casa lui”, sperând să evite compromisurile şi obişnuinţa cea omorâtoare de dragoste…
– Sincer, nu. Şi să-ţi explic de ce: eu şi Cosmin ne ştim de treisprezece ani. Eram amici. Ne felicitam de zilele de naştere, o dată sau de două ori pe an ne mai sunam şi ne mai povesteam aşa, ce-am mai făcut. Dar atât! Acum patru ani însă, ne-am pomenit pregătiţi unul pentru celălalt. Şi amiciţia noastră s-a transformat într-o legătură romantică. După regăsire, eu am ştiut din prima clipă că el e jumătatea mea. Iar siguranţa asta din inimă a anulat orice temeri. Inclusiv în ultimele zile “de libertate”, cele de dinainte de nuntă, când am auzit că multe femei sunt cuprinse de diverse frici, eu am avut o linişte absolută! O linişte mai mare n-am simţit niciodată în viaţa mea! Şi o bucurie… nemărginită! Am ştiut că, abia făcând pasul ăsta, totul în viaţa mea capătă sens şi se aşează pe făgaşul cel bun. Am fost convinsă că asta e cea mai bună alegere şi că e o alegere pentru toată viaţa!
– Ce fel de om e alesul tău?
– În primul rând, mi se pare că e foarte deştept. (râde) Zău, chiar ieri mă gândeam: “Doamne, câte a făcut omul ăsta în viaţă!”. Cosmin e un tip într-adevăr complex: la bază, e economist, dar a făcut afaceri în foarte multe domenii, se pricepe la foarte multe lucruri – găteşte excelent, e un ghid turistic perfect, orice problemă electronică îi cedează fără drept de apel, orice chichiţă mecanică la fel -, poate să poarte discuţii pe o mie şi unul de subiecte, are o dorinţă fantastică de a evolua, în fiecare zi îşi dă singur teme, astfel încât să mai înveţe câte ceva, şi e un excelent psiholog. “Simte” oamenii foarte bine! Şi-i şi iubeşte. De-asta şi ajută foarte multe persoane, în fel şi chip. E un om tare, tare bun, de pus la rană! Şi e afectuos şi sentimental… Ce mai, e făcut pentru mine!
– Pari liniştită şi fericită, Laura. În afară de profesie, pe ce valori îţi întemeiezi viaţa?
– Pe familie şi credinţa în Dumnezeu. Pe familia mea, aceea în care m-am născut, şi pe familia nouă, pe care mi-a adus-o Cosmin. Pentru mine, familia, momentele petrecute cu cei dragi şi credinţa în Dumnezeu sunt cele mai preţioase “lucruri” de pe pământ! Nimic altceva nu îţi poate umple pe deplin sufletul cu bucurie şi cu lumină! Mă aflu acolo unde mi-am dorit dintotdeauna: mă simt ocrotită, iubită şi iubesc. În plus, mă simt bine eu cu mine, şi pentru că mă bucur de un confort pe care nu l-am mai avut niciodată până acum: confortul de a alege. Simt că am ajuns la o maturitate personală şi profesională care nu mă mai obligă să demonstrez nimic, aşa că azi îmi permit să fac numai lucruri în care cred 100% şi care-mi fac plăcere, îmi permit să muncesc când şi cum vreau, dar îmi permit să am şi zile în care “să stau degeaba”, adică să stau doar să citesc sau să ascult muzică sau să mă plimb cu căţeluşii mei, îmi permit să refuz contracte, îmi permit să pun condiţii… Pot să fiu eu însămi cu-adevărat! Nu mai trebuie să strig, ci doar să fiu.
sursa: www.formula-as.ro
10 thoughts on “Despre mine, acum”
Respect! O sa spun acest lucru la infinit despre tine!!!!
Iti multumesc ca ma urmaresti! :)
Lovely Life, Laura! :)
Foarte frumos spus totul, mai ales descrierea sotului tau, asa, din suflet :) Te apreziez foarte mult acum, pentru omul care ai devenit, insa pe vremea cand ai pozat in Playboy… atunci vroiai sa te afirmi… deci nu a fost o intamplare, ci o dorinta sa apari in acea revista…anyway… Conteaza ca acum esti ceea ce esti si imi place omul ce-l vad in tine! Mult succes in toate!
Impresionant! Ma bucur ca existi, ca te-am cunoscut si am dat mana, ca promovezi adevaratele valori!
BRAVO Laura! Iti doresc numai bine in viata!
Vorbe frumoase precum sufletul tau !!! Ma bucur ca ramai fidela principiilor tale si sunt sigura ca viitoarele proiecte vor fii pe masura asteptarilor tale.
BIZZZZZZZZ
Multumesc!! Asa sa fie! Sa dea Dumnezeu!
Fain interviul si imi place cu cata dragoste ai povestit despre Cosmin. Sa fiti fericiti si iubiti pana la adanci batraneti!
Asa ne dorim! Multumim!
Mi-a făcut mare placere sa citesc interviul.Oricum eram la curent cu majoritatea răspunsurilor. 😁