Am observat ca, in ultimii ani, tot mai multi oameni devin interesati de o viata sanatoasa, cu tot ce inseamna lucrul acesta – optiuni alimentare mai „curate”, miscare si pastrarea unui echilibru intre munca si relaxare. Ma bucur foarte mult de lucrul acesta, cu atat mai mult cu cat am aici, pe blog, parteneri pentru discutii interesante. Insa, ce am observat urmarindu-i cu atentie pe cei din jur este ca de multe ori, cu toate bunele intentii, oamenii sunt usor debusolati de noi si noi descoperiri care dau peste cap ceea ce se stia drept lucru cert la un moment dat. Spre exemplu, multa vreme ni s-a spus sa nu mancam multe oua, pentru ca ne cresc nivelul colesterolului „rau”. Apoi am aflat ca oul contine lecitina, care scade colesterolul. Stam asadar cu un ou in mana si ne intrebam daca e prieten sau dusman, ne ajuta sanatatea sau ne-o distruge? La genul acesta de deruta ma refer. Asa ca astazi vreau sa discutam despre 7 „mituri” referitoare la optiuni de viata sanatoase si sa decidem ce facem cu ele.
1. „Un pahar cu vin pe zi e bun pentru sanatate!” Auzeam lucrul asta inca din copilarie, cand mergeam pe la tara. Exista credinta aceasta in multe zone de la noi, dar si in alte tari – Grecia sau Italia, spre exemplu. Specialistii au sustinut si ei multa vreme ca o cantitate moderata de alcool nu face rau sanatatii, insa studiile recente afirma contrariul. Alcoolul este asociat cu boli de inima si cancer la san, iar pentru a diminua riscurile trebuie băut in cantitati foarte mici si in niciun caz constant. Eu asa si procedez – nu beau constant, ci doar la ocazii, cu prietenii, familia, in vacanta sau cand „udam” cu vin un eveniment special. Si sunt convinsa ca acea cantitate nu-mi face rau.
2. „Laptele nu este sanatos pentru adulti.” Afirmatia este cumva logica. Daca ne uitam oriunde in natura, laptele este un aliment destinat puilor aflati in crestere – de la „puii” de om la cei de pisici, caini sau orice alte mamifere. Daca suntem adeptii acestui principiu putem inlocui laptele de provenienta animala cu cel vegetal, care mie mi se pare foarte gustos si sa mancam sardine si vegetale din belsug pentru a avea suficient calciu in corp. Insa, din cand in cand, mai ales in zile friguroase de iarna, nu as renunta la un pahar cu lapte de capra cald indulcit cu o lingurita de miere. E foarte gustos, nu?
3. „Trebuie sa dormi 8 ore pe noapte ca sa fii sanatos!”. In privinta acestei situatii sunt, in sfarsit, de acord cu specialistii, care au ajuns la concluzia ca trebuie sa dormim atat cat ne trebuie ca sa ne refacem. Spre exemplu, am perioade in care pot dormi fara probleme 6, 7 ore si ma simt OK. Alteori, am nevoie de 9 sau chiar 10 ore ca sa imi revin dupa o perioada solicitanta. Ideea este nu cat dormim, ci sa avem un somn odihnitor, de calitate. Conteaza si ora la care de culci asa ca eu la maxim 22.00 imi propun sa fiu in pat. :)
4. „E obligatoriu pentru pastrarea sanatatii sa bem opt pahare cu apa pe zi”. Si in acest caz sunt de acord cu specialistii care darama acest mit si ne invata sa gandim mai nuantat. Sigur, hidratarea este foarte importanta, dar daca eu obisnuiesc sa beau un litru de infuzie de plante pe zi, pe langa alte lichide (supe, smoothie-uri, limonada) cele opt pahare obligatorii sunt deja prea mult. E bine sa tinem cont si de vreme, efort fizic si alte surse de hidratare spun specialistii. Si sa bem lichide astfel incat urina sa fie incolora.
5. „Sucul de fructe este periculos pentru sanatate!” Este adevarat ca, desi este foarte gustos, sucul elimina tocmai pulpa fructului, atat de bogata in nutrienti. Specialistii in nutritie spun ca, din cauza fibrelor la care renuntam, fructoza creeaza anumite probleme ficatului si pe termen lung putem avea probleme de sanatate, care includ obezitate sau diabet de tip 2. Desi ocazional mai beau si cate un suc de fructe, eu sunt adepta smoothie-urilor, mult mai sanatoase pentru ca folosim fructul intreg.
6. „Painea nu este buna – ingrasa si prosteste!” Ne putem intreba atunci de ce exista obiceiul de a intampina oaspetii de seama cu paine si sare, ca doar nu le vrem raul. Specialistii nu sunt de acord cu ideea ca painea e daunatoare. Aceasta afirmatie n-are nicio baza stiintifica. Painea – daca este de calitate, din faina integrala, pentru a ne bucura de toti nutrientii – este o sursa de fibre si B-uri, ne furnizeaza energie si ne confera o stare psihica buna. Painea creste nivelul de serotonina din creier si ne confera buna dispozitie. Asa ca nu vad de ce nu ne-am putea bucura de cateva felii de paine mai ales la micul dejun.In plus noi consumam pane cu maia crescuta de noi in brutaria artizanala Cuptorul Brancovenesc pe care o detinem.
7. „Mancarea raw vegana este mult mai sanatoasa!”. Este adevarat ca legumele crude nu trebuie sa lipseasca din dieta noastra, daca vrem sa fim plini de energie. Dar la fel de adevarat este ca unele legume ne ajuta sanatatea mai mult daca sunt gatite. Printre acestea se numara morcovii, ciupercile, varza, spanacul sau sparanghelul. Eu transez aceasta dilema gatindu-le foarte putin. Si le adaug si un pic de ulei de masline, pentru ca nutrientii din ele se absorb mai bine alaturi de grasimi. Asta nu inseamna ca, din cand in cand, mai ales primavara, nu crontan un morcov proaspat, crud, abia iesit din pamant.
Tu ce parere ai despre toate aceste principii de viata sanatoasa? Pe care le respecti si pe care le omiti?
7 thoughts on “Despre mituri”
O dieta exhilibrata ar insemna un pic din toate, dar gasim mereu scuze pt. excese si ne agatam disperati de solutii minune (fara carbohidrati, fara lactoza, fara gluten etc). Probabil ca e doar vorba de o masura in toate.
În mare respect și eu aceste principii. Vin nu beau mai deloc pt că îmi place doar vinul dulce și în cercul meu mai nimeni nu-l consumă :D iar acasă de una singură nici că simt nevoia să consum. Cu laptele iar nu prea am o relație bună, doar mirosul de lapte cald îmi întoarce stomacul pe dos. Reușesc de cele mai multe ori să dorm minim 7 ore pe noapte și să beau necesarul zilnic de apă. Sucuri de fructe nu prea beau dar consum multe fructe în stare naturală. Pâine consum în principiu 2 felii la micul dejun ceea ce zic că e ok.
Ce parere ai despre colagenul lichid? L-ai incercat?
Eu incerc sa beau cam 2 litri de apa pe zi,altadata nu imi iasa 😁.Cu dormitul cam 7 ore dorm.Eu beau cam mult lapte cu cafea asa nu beau insa mai incerc sa beau cafeaua si cu soia,dar care am auzit ca si ea ar fi daunatoare…Ador produsele de panificatie insa usor usor vreau sa le scot pentru ca am observat ca ingrasa,adica cel putin asa functioneaza organismul meu.
Poti incerc painea cu maia care este sanataosa. In plus putin lapte in cafea nu strica. Eu mananc cereale cu lapte.Totul este sa nu exageram.
Le zici bine pe toate dar eu tot sunt nelămurita în privința ouălor, tu ce spui despre ouă? Seară bună!
Mananc de doua ori pe saptamana oua. Deci nu exagerat. :)