Atunci cand calatoresc, una dintre marile mele placeri este sa zbor cu avionul. Nu-mi este teama ca ceva rau rau mi s-ar putea intampla. Stiu cumva ca nu am sa mor in acest fel si ma bucur de fiecare clipa pe care o petrec in avion. Dar am si eu fricile mele. Spre exemplu, imi este teama inaltime si de spatiile inchise.
Stiu insa si ca sunt foarte multi oameni care traiesc adevarate momente de panica atunci cand zboara. Spre exemplu, prietena mea Adela, simte ca imbatraneste cativa ani atunci cand trebuie sa zboare cateva ore cu avionul. Am discutat ore intregi despre acest subiect, l-am intors pe toate partile, dar pana acum nu a gasit leacul fricii. Eu as vrea ca toata lumea sa se bucure la fel ca mine de placerea de a zbura, asa ca m-am interesat si am aflat cateva lucruri simple pe care le poti face ca sa mai atenuezi teama de a merge cu avionul. De la argumente rationale si pana la mici trucuri prin care sa-ti tii mintea ocupata, exista diverse metode care sa te ajute sa descoperi placerea senzationala de a zbura.
Daca si tu suferi de aceeasi spaima, incearca sa o depasesti gandindu-te ca:
1. Zborul cu avionul este unul dintre cele mai sigure moduri de transport, iar accidentele sunt, in realitate, destul de rare. Poate si pentru ca traficul de sus este mai putin haotic decat cel de pe sosea. :)
2. Daca ti-e frica de turbulente, incearca sa gasesti un loc mai in fata, pentru ca acolo se simt mai putin.
3. Nu bea cafea si nici nu manca ciocolata inainte de zbor, ca sa nu te agite si mai mult.
4. Incearca sa te concentrezi pe respiratie si o sa vezi ca, atunci cand esti atent de fiecare data cand inspiri sau expiri, o sa te mai linistesti.
5. Ocupa-ti mintea cu tot felul de jocuri – spre exemplu: fa o lista cu toate tarile care incep cu A, B, C etc, pe care le stii. Completeaza rebus sau sudoko.
6. Daca vrei sa ai copii in viitorul apropiat, fa o lista cu nume de la A la Z si pentru fetite si pentru baieti. Pana termini, o sa ajungi nevatamat la destinatie :)
7. Descarca-ti pe laptop, ipod, telefon inregistrari care au la baza tema combaterii “fricii”. Sunt si audiobook-uri din cate stiu.
8. Daca frica de avion te-a facut deja sa ratezi vacante pe care ti le doreai mult, poate ca e bine sa iei cateva sedinte la un psiholog. La urma urmei si asta este o fobie ca toate celelalte.
9. Daca nici una dintre variante nu functioneaza, bea un pahar mare de vin inainte de a te urca in avion!:)
Daca tu ai reusit sa depasesti teama de a zbura cu avionul astept cu nerabdare sa-mi spui ce metoda ai aplicat!
P.S: Ti-am atasat si cateva imagini surprinse in timpul zborului! Lumea privita de sus este impresionanta! :)
26 thoughts on “Cum sa scapi de frica de avion?”
FricaDeZbor.ro, primul site din România care tratează Aviația din perspectiva aviofobilor, îți oferă toate instrumentele necesare depășirii anxietății care te cuprinde atunci când trebuie să călătorești cu avionul.
Buna seara!Sa incep cu inceputul.La varsta de 15 ani am calatorit prima data cu avionul,ruta Buc. Baneasa-Liverpool.De atunci am tot calatorit in diverse locatii de aproape 50 de ori cu qvionul.Momentan locuiesc in Spania(si sper ca pentru tot restul vietii :) ).Anul trecut in august,am fost in vacanta impreuna cu iubita mea,in Romania.O vacanta excelenta,am vizitat locuri din Rom etc…In ultima zi de vqcqnta,am consumat 5 cesti cu nes,si eram foarte obosit deoarece nu dormisem decat 3 ore in noaptea aceea.Am ajuns intr un final la aeroport,ne am imbarcat,si am decolat.Universul a complotat impotriva mea in acea seara,ca sa fie libere doua locuri langa iesirile de urgenta de la jumatatea aeronavei.Ne am asezat,a venit o stewardesa la noi sa ne explice ce avem de facut in caz de prabusire pe uscat sau in apa,cum ca trebuie sa i ajutam si pe altii in caz de prabusire deoarece stam langa o iesire de urgenta si ca,daca suntem confortabili cu ideea aceasta.I am raspuns ca,da si a plecat.Totul ok!Pe la jumatatea zborului fiind niste turbulente si cu toata oboseala acumulata si cafelele baute plus ce ne a zis stewardesa am inceput sa ma simt foarte ciudat.Nu stiam ce se intampla cu mine.Nu puteam respira normal,mi am controlat pulsul si era extrem de mare,aveam stari de voma si m am panicat,intr un final mi am adus aminte de un articol citit cu ani buni in urma,despre atacuri de panica.Nu stiam ce sa fac.Nu am vrut sa i spun iubitei mele deoarece si ea sufera de atacuri de panica si s ar fi speriat foarte tare.Si am inceput sa tratez problema:mi am controlat respiratia(inspiram si expiram foarte mult aer dar fara sa se observe)mi am introdus castile si am dat play unei melodii care imi placea foarte tare Imagine Dragons-All for you si usor usor am inceput sa ma pierd in ganduri si am uitat de starea de panica.Problema este ca maine o sa zbor,de data aceasta singur spre Romania intr o mini vacanta si nu stiu cum o sa decurga zborul.O seara frumoasa!Daca cineva de aici merge joi la 20:00 spre Rom din Valencia,ne vedem in avion :) Zboruri fara stres va doresc!
Doamnelor,Domnilor,puteti lua XANAX, insa doar 1/zi NU MAI MULT si NU in combinație cu ALCOOL.Am întrebat medicul psihiatru ! Va doresc un zbor placut !
la primele 5-6 zboruri din viata mea care erau pe ruta Romania – Creta (Grecia) habar nu aveam ca trepidatiile simtite sunt turbulente ..eu credeam ca asa e normal sa te scuture putin :)) nu aveam nici o treaba eram super relax de abia asteptam sa zbor. de abia cand am inceput sa zbor si pe alte rute mi am dat seama ce sunt turbulentele .
insa dupa incidentele german wings si malaysa airlines mereu ma gandesc ca exista posibilitatea de a ne prabusi ,,,ma gandesc la cei dragi iar sentimentul pe care il am dupa aterizare este foarte eliberator.singurul incident neplacut l am avut la plecarea spre Malta – defectiuni tehnice inainte de decolare…. 2 pasageri au vrut sa coboare din avion dar nu fost lasati si cred absolut toti cei de la bord am zburat cu emotii maxim in acea zi.
in ultimul timp si eu beau 2 3 pahare de vin in timpul zborului si e mult mai ok,
inca un funny fact ..odata in timpul unei aterizari eram inca sus in aer si m-am lasat dusa pe ganduri atat de tare incat am uitat efectiv ca sunt in avion,iar la momentul impactului cu solul m-am speriat atat de rau credeam ca ne-am prabusit :)))
Bun articol.Eu sunt o persoana foarte panicata de felul meu si frica asta sau ‘fluturasii din stomac’ uneori o asociez cu adrenalina si nu mi se intampla doar cu avionul.Cu orice mijloc de transport de durata mai lunga am probleme de genul.Cu avionul in schimb, exemplul de fatza pe 16 iun am zbor spre Tenerife cu familia.Si desi incerc sa focuses doar destinatia si sa ma gandesc cat de frumos va fi,pur si simplu mi se innegreste mintea cand ma gandesc la tot ce s-a intamplat in ultima vreme cu avioanele astea.Inclusiv Germanwings…Am sa ma gandesc la tine cand plec si am sa incerc sa ma relaxez macar putin. Sotul meu nu are treaba cu zborul ba chiar este extrem de incantat cand zboara,in schimb eu sunt speriata si panicata..:( am zburat de multe ori dar de fiecare data e aceeasi poveste cu teama asta
Am citit toate comentariile voastre,am ras dar nu de voi ci de felul in care a-ti prezentat unii dintre voi situatiile si trairile voastre. Eu am zburat o singura data Oslo-Bucuresti , zborul dureaza 3 ore, dar cand ma gandesc ca ar trebuii sa mai zbor mi se face rau de la stomac si incepe sa-mi bata inima foarte tare.Sunt nevoita sa mai fac asta ca sa-mi vizitez sotul dar nu stiu cum voi face fata.Auzeam ca frica de avion nu este un moft daracum am inteles cat este de neplacut sa simti asta.Cu toate aceste in avionul in care am zburat eu nimeni nu s-a pierdut cu firea, n-am vazut sa fie nevoie sa se intervina in vreun fel. Probabil ca erau persoane care simteau un discomfort psihic mare dar au suferit in tacere. Eu n-am simtit ca mi-e frica de zgomotul facut de motoare,la decolare ci mai degraba simteam ca ma sufoc si ca vreau instant pe Pamant.mi-am aruncat ochii pe geam, mi-am dorit sa ma bucur de priveliste dar instinctiv vroiam pe Pamant.Nu este deloc usor sa gasesti tetlipuri care sa functioneze in acele momente cand ti-e frica de inaltime ca de moarte ! Pacat ca simtim asta !
Cred ca 2 xanax ar functiona !
Cu toate ca stiu ca este o tampenie cum gandesc, pe mine ma face sa ma simt mai in nesiguranta cand zbor peste Oceanul Atlantic , decat atunci cand vad pe ecranul avionului ca am ajuns pe continent. Simt ca ma relaxez numai la ideea ca zburam peste uscat, unde exista aeroporturi in caz de urgente , exista oameni care sa sara in ajutor mai repede decat daca se intampla ceva peste Ocean. Stiu ca e o mare tampenie ce gandesc, pentru ca oricum daca e sa se intample ceva oricum nu mai conteaza ca e ocean sau uscat , insa am eu gandul ala cu oceanul , mai ales noaptea , ideea ca suntem intr-un avion care merge vreo 6-7 ore peste un ocean , mai ales si pe intuneric imi da o senzatie de sufocare. Si mai am o idee care ma termina , ca daca zbor eu si sunt singura e mai bine, dar daca sunt si cu cei mici ma gandesc ca le fac parca un rau si lor din cauza ca am ales eu data aia , ziua aia .Apoi ma gandesc la cate si cate avioane sunt pe cer fix in acel moment si sunt miii si mii si ma fortez sa gandesc ca exista o sansa foarte foarte mica , ca si cand as castiga la loto nu stiu cate milioane de dolari , ca tocmai avionul in care suntem noi sa pateasca ceva. Mai ales acuma cu avionul Germanwings mai am inca un gand care sa imi macine calatoriile, pe langa altele.Cand zbor in Europa, 1-2 -3 ore parca nu mai am nici o frica , deci cand am conectia , al doilea zbor este foarte usor, ca si cand nici nu e , ma simt ca intr-un autobuz si atat.De asemenea , cand zbor cu o cursa low cost imi este mai mult frica , decat cand zbor cu o companie considerate foarte buna, care la fel poate sa fie iar o mare tampenie .
Mda…stiu exact cum e cu frica de zbor. La mine se manifesta prin coșmaruri din momentul in care-mi cumpăr bilet, neliniste, probleme la …stomac… Iar in avion, incepe inima sa bubuie, ma ia cu călduri, simt efectiv ca mor si mi se strâmbă degetele si mi se inclesteaza gura. Toate astea tin de cand se pozitioneaza avionul pe pista si pana cand se ia semnul de centură. Cele 10-15 minute, imi par ani…
Am zburat de foarte multe ori, de 4 ori si peste ocean. Frica mea, insa, e justificată…am avut la un zbor de o ora jumate, o aterizare foarte urâtă, însotită de interventiile pilotului in speaker. A fost urat, ce sa mai…de atunci (2009), nu-mi pot reveni.
De asta toamna, am descoperit un mic truc, care pe mine ma ajută, din ce in ce mai mult: la decolare, imi bag castile, la maxim. Alicia Keys – New York si exact cand decolează, urla in urechi “new yooooooork”. Tipătul ala, efectiv ma relaxează. Nu stiu de ce, dar e singura piesa care functioneaza.
Singura modalitate eficienta este cea de la punctul 9.
Daca bei niste alcool inainte sa te ametesti bine nu iti mai pasa de niciun zbor/avion :)
Succes!
buna Laura,
Intersant articol :) eu de prin 2008 am venit in State si cum m-am stabilit aici, am tot zburat de cel putin 20 ori si chiar peste Oceanul Atlantic. Nu pot sa spun ca eram super relaxata inainte, insa de cand aud si vad ce se intampla cu avioanele in ultimul timp, ma cam sperii la gandul de a zbura din nou…
Foarte frumos material ne-ai pregatit!Eu iubesc da calatoresc cu avionul,mai ales cand decoleaza….iubesc asta!Insa ma ajuta foarte mult postul tau pentru ca in august plecam la mare,la turci si mamei mele ii este foarte frica de avion.
Un subiect interesant.
Cred ca am zburat de multe sute de ori in multe directii…zboruri de cate jumatate de ora, de cateva ore, de 15-16 ore etc. Nu pot spune ca am o teama de zbor insa am avut si neplaceri de-a lungul timpului, care au contribuit putin la un mic sentiment de “uneasiness” atunci cand ma urc in avion. in SUA insa, unde locuiesc, zborul cu avionul este ca mersul cu autobuzul, distantele sunt uneori mult prea mari pentru a fi strabatute cu masina, asa incat zborul devine obligatoriu.
Cu siguranta o carte sau un film bun, putina muzica si un pic de vin ajuta foarte mult.
Iar tie iti doresc ca fiecare dorinta de calatorie sa ti se implineasca.
http://www.skyhights.wordpress.com
Interesant si adevarat, insa teama/frica este de zbor, nu de avion ;)
Stiu ce spui, dar asa este expresia!
Buna laura.ma bucur ca ai ales acest subiect pentru ca si eu am frica de avion si chiar amu in 3 mai trebuie sa fac primu zbor cu avionu.Imi este foarte frica si nu de teama ca s-ar intampla ceva rau cu avionu in sine ci pentru mine ca nu vreau sa imi fie rau sau sa am senzatia ca nu o sa pot respira acolo sus.SI tot felu de lucruri de acest gen care ma fac sa imi fie teama si sa nu astept acest moment.Ce sa fac oare sa nu ma mai gandesc acolo??
La inceput cand zburam nu imi era frica de avion deloc, dar pentru ca sotul meu este ingrozit de zborul cu avionul si cu o luna inainte sa zburam se uita numai la emisiuni cu dezastre in aer si cauta numai tragisme pe net , ajung si eu astfel ca atunci cand trebuie sa plecam sa fiu mai stresata decat el .
Nu imi place sa zbor pentru ca am o stare de nesiguranta si ma ia asa un dor de viata de pe Pamant , ma gandesc la lumea care este sub noi , cum se trezesc ei sa se duc la munca , cum merg cu masinile , cum se iubesc , sau se cearta, sau merg la vreo programare la dentist. si cand ma uit la filme in avion simt ca m-am indepartat de viata mea de pe pamant si parca am senzatia ca nu o a mai aterizez si o sa raman undeva suspendata in aer.
Daca situatia imi permite si ma pot relaxa , atunci imi iau somnifere. Unul inainte sa urc in avion si al doilea somnifer la vreo 2 ore dupa ce am urcat in avion .Nu dorm de la somnifere , dar imi dau asa o stare de indiferenta totala atunci cand avionul se mai zguduie si mai pot motai si eu 5 minute.
O alta solutie sa mi se para zborul mai placut este sa nu dorm deloc , sa fiu terminata de oboseala , iar daca mai iau si somniferele atunci chiar sunt relaxata cat de cat.Si eu simt la fel ca un zbor imi ia cel putin un an din viata , asa de mult ma consum.
Imi place sa zbor cu avionul, dar am o mare fobie fata de apa. Cea mai mare provocare ar fi o cursa peste Oceanul Atlantic. Am cosmaruri cu prabusirea avionului in ocean, e groaznic. As vrea sa-mi inving teama aceasta, pentru ca mi-ar placea sa-mi petrec luna de miere in Insulele Caraibe si e musai un astfel de zbor.
Mie imi place la nebunie sa zbor deasupra norisorilor. E una dintre cele mai mari placeri. Dar din pacate am prea rar sansa sa zbor… Prietenului meu ii este tare teama de zbor. Dar primeste mereu un Xanax inainte de decolare si face minuni :)) daca mai primeste si un pahar de vin e si mai mare minunea :))
Xanax cu alcool e chiar minune! NU incercati asa ceva…ori una ori alta!
Este permis o tableta de XANAX/zi , nu mai multe si NU in combinație cu ALCOOL !!!
Haaa articolul asta e pt mine clar!! :D
Deobicei ascult muzica..nu cred ca mi’e frica de înălțime atunci cand zbor…ci mai mult mi’e frica de zgomot.. Sotul meu imi spunea ca nici nu am zburat cu avioane mai mari..doar cu chartere low cost..si intr’adevar zgomotul e mult mai puternic..
Imi amintesc ca am plecat o data la Londra..si mi’am uitat castile’n bagajul de cala…pfoaii.. :)) mi’am bagat in ureche sireturile de la hanorac..am facut din ele mici dopuri..si le’am folosit :)) da stiu nu prea suna a om normal! :))
Toate ca toate..chiar daca nu dorm cu o luna inainte de a pleca undeva cu avionul..tot imi fac planuri de calatorie..si poate imi fac curaj sa merg si mai departe de Europa..cine stie..
Ps: sigur data viitoare voi incerca pontul cu paharul de vin! :D
Data viitoare cand o sa calatoresc cu avionul ma voi gandi la tine. Poate functioneaza! Nu mi pot depasi frica in nici un fel. Ma bucur ca existi si ne impartasesti gandurile tale!
Buna, Laura :) In fiecare dimineata la cafea mi-am format acest ritual in a-ti verifica blogul. Si asta pentru ca ma regasesc in felul tau de a scrie, de a transmite trairi, dar cel mai mult ma ung pe suflet aceste postari- travel. Uneori mai glumesc spunand-mi mie ca cea mai buna meserie pentru mine ar fi cea de calator :) Ador atmosfera din aeroporturi, sa ma uit pierduta in zare, la avioane aterizand in timp ce-mi astept zborul de legatura, iubesc sa strabat Bucurestiul in zori de zi sau in miez de noapte pentru a ajunge la aeroport, iubesc emotia cu care imi pregatesc de fiecare data bagajul, iubesc linistea acelor momente cand soarele iti mangaie fata si te cufunzi intr-o lectura captivanta si asta la 11000 m altitudine..Recunosc, sunt o norocoasa, de fiecare data calatoriile mele au fost facute pentru a-l vedea pe omul iubit sau am calatorit alaturi de el, ceea ce face ca fiecare destinatie sa fie de mii de ori mai frumoasa decat poate este ea, de fapt. Desigur ca uneori, cand sunt acolo sus, imi trec fugitiv prin minte anumite ganduri mai neplacute asociate cu o usoara teama, dar bucuria, emotia si uneori chiar adrenalina depasesc cu mult in intensitate acea teama. Mi-ar placea sa te intalnesc candva in aeroport pentru a-ti ura “zbor placut”. Cu drag :)
Buna Laura,
Eu zbor de ani de zile doar odata pe an,dar asta din cauza ca nu pot deloc sa imi inving teama de avion,sau fobia,si stersul dinainte de zbor,dar si asta cand stiu ca e ziua de plecare ,noaptea nu dorm ,mai mult am incercat si diferite exercitii si tot nu reusesc sa fiu complect linistita,asta ma deranjeaza foarte mult.Problema e ca de fiecare data cand am zburat,au fost turbulente nu tot zborul, dar bune minute care sa ma puna intotdeauna pe ganduri.
Aici in Elvetia la Geneva si Zurich exista de cativa ani buni si curs de invins frica de avion chiar in aeroport organizat si bineinteles cred ca e o solutie care poate sa ajute sau poate nu,(cei care au facut cursul au declarat ca i-au ajutat)dar eu ma gandesc serios daca asa ceva poate sa ajute intradevar ,deoarece asta e psihologic,si noi ar trebui sa gasim solutiile,dar eu inca nu am reusit,sa imi gasesc relaxarea chiar si cu tehnici de Yoga.
O zii buna si zbor placut!
Cred ca 2 xanax ar functiona !