Astazi stateam cu laptopul in fata si priveam pe fereastra, in departare. E o zi geroasa, dar insorita de iarna, care ma imbie la scris. Privesc spre copaci si cer incercand sa-mi limpezesc amintirile. E momentul de bilant, cel in care las in urma un an al vietii, multumesc pentru el si intampin cu speranta si multe planuri de viitor un altul. Imagini din 2021 mi se deruleaza caleidoscopic in minte, un amalgam de intamplari si emotii. „Rasfoiesc” printre ele si-mi amintesc de calatoriile la cald cand e frig afara, de plaje, desert, muntii nostri, de Rita la schi, bucuria reluarii spectacolelor, dimineti agitate, repetitii, premiere si aplauze, zilele grabite de turneu, povestile spuse copiilor seara, discutii lungi din priviri cu Cosmin, sentimentul ca esti inteles in profunzime, bucurii, melancolii si … o noua minune in vietile noastre.
2021 a fost un an bogat in tot felul de evenimente, pe care l-am trait cu un fel de nerabdare, dupa ce am stat atat in casa cu un an in urma. Imi amintesc ca in ianuarie aveam un dor imens de calatorii. As fi plecat chiar si pe jos, oriunde, cu copiii dupa mine! E un fel de-a spune pe jos, pentru ca am fi vrut de fapt sa mergem in Bali, dar pana la urma am ajuns in Maldive. Nu era prima destinatie pe lista, dar din motive de pandemie, carantina si distanta, am ales să mergem aici, dupa un scurt popas in Dubai. Am fost impreuna cu Adela, Radu si copiii lor, iar in Maldive ne-am intalnit cu nasii nostri, alaturi de care calatorim de ani de zile. Dupa perioada de izolare, traditionala vacanta la cald si timpul petrecut cu alti oameni dragi mi s-au parut extraordinare. Normalitatea de altadata am considerat-o fabuloasa si binevenita! Iar partea cea mai buna e ca am putut sa repetam. Nu am lasat sa treaca iarna fara sa ajungem la munte, la noi, iar noutatea absoluta a sezonului a fost ca Rita a luat primele lecții de schi! Am stat 4 zile la Brasov si am schiat la Postavaru, iar experienta traita a fost asa intensa incat timpul parca s-a lungit. Am plans de bucurie cand am vazut atata hotarare intr-un pui de om ca Rita – voia sa invete sa schieze si a rezistat eroic si la frig si la despartirea timp de cateva ore de noi.
Inceputul de an mi-a mai ostoit un dor mare, acela de scena. In februarie am avut primul spectacol din acest an, cu “Barza domnului ministru”, iar in lunile de primavara am avut bucuria reluarii unui spectacol la care tin mult – “Ghici cine te suna?!“, in regia Taniei Popa, o adaptare a lui Andreas Petrescu dupa celebrul Perfetti Sconosciuti.
Inceputul de an mi-a mai adus o veste excelenta – „Papa tot”, cartea pe care am scris-o inspirata de Rita, s-a aflat in top 3 cele mai bine vandute carti ale anului trecut! De data aceasta, am rezervat eu o serie speciala de aplauze pentru cititorii mei. Va multumesc!
In primavara, total neasteptat, chiar intr-o perioada cu multe proiecte, repetitii si filmari, am pus totul pe pauza timp de o saptamana si am plecat intr-o vacanta neasteptata. Astea sunt cele mai frumoase! Am fost in Dubai, o destinatie pe care nu as fi ales-o, pentru ca nu e neaparat genul meu. Are insa avantajul ca ofera toate facilitatile pentru familiile cu copii. A fost bine pentru fete si ne-a folosit si noua destul, desi eu am mai lucrat, iar Cosmin nu a facut pauza nicio clipa.
Indiferent unde as pleca si ce as vedea in lumea asta mare, o vacanta in Maramures mi se pare o adevarata terapie pentru suflet. Aici am facut Pastele, la Casa Olarului, unde revenim de cel putin doua ori pe an. Am vizitat satele din imprejurimi, am fost la o biserica greco-catolica monument UNESCO si ne-am incarcat sufletele de frumusete, bucurii simple si autenticitate – lucruri rare in zilele noastre. Cat de norocosi suntem ca mai avem in tara astfel de locuri!
Fetele s-au simtit minunat in toate vacantele, iar Vera s-a descurcat admirabil. In vara, usor-usor, am inceput sa o intarc. Initial, doar pe timp de noapte, iar apoi de tot (am detaliat aici cum a decurs procesul) . Era si momentul pentru ca mai toata vara mi-am petrecut-o in repetitii pentru o noua piesa de teatru, „Rude cu nevasta-mea”, o comedie in regia lui Dan Tudor, cu care am mai colaborat si la piesa „Autorul e in sala” de Ion Baiesu.
La inceput de iunie am avut cateva zile de filmare pentru lung metrajul “Secretul lui Zorillo“, care va avea premiera in februarie a anului 2022. A fost o experienta fantastica despre care urmeaza sa va mai povestesc.
A fost o perioada destul de aglomerata. Am inceput a doua tura de diversificare din viata mea, de data asta cu Vera si am luat la rand retetele din „Papa tot. Retete pentru o copilarie fireasca”.
Am aniversat in luna mai 9 ani de cand eu si Cosmin suntem impreuna, iar in iunie a venit randul Ritei, sa o sarbatorim, alaturi de familie si de prieteni! :)
Cu toate astea, am profitat de vara, perioada vacantelor si am dat intai o fuga pe la sora lui Cosmin, in sudul Frantei, apoi in Grecia, Corfu. Vacanta din Provence a fost ca un tur de forta! Am vizitat atat de multe incat imediat ce ne-am intors simteam nevoia de o … vacanta. Si am avut una tihnita, in insula Corfu, Grecia, unde au mers si mama si Alina. Inca de cand traia tata – Dumnezeu sa-l odihneasca! – imi propusesem sa avem minimum o vacanta pe an impreuna cu parintii si uite ca anul asta am putut pleca in Grecia. Am petrecut aici 8 zile frumoase, tihnite, in care ne-am bucurat de mare, plaja, soare si unii de altii. Imi amintesc ca celebrarea a 6 ani de casatorie am facut-o aici, in Corfu. Am primit de la Cosmin cercei si un lantisor cu o piatra albastra, care sa-mi aduca aminte de limpezimea apelor Marii Ionice si de momentele petrecute in acesta vacanta. Nici nu ne intorsesem bine din vacanta si am organizat un mare eveniment in familie – am sarbatorit primul an de viata al Verei si bineinteles i-am taiat motul, ca asa este obiceiul in Moldova. Printre altele, fetita noastra a ales si poantele. Oare va face balet?
2021 a fost si un an al schimbarilor si in vietilor copiilor – Rita a inceput gradinita, iar Vera a mers la cresa. Astea au fost evenimente importante in familie, pe care le-am gestionat cu maxima atentie.:)
Prima luna a toamnei mi-a adus o alta mare bucurie – am castigat premiul Best Lifestyle Blog la Digital Divas, lucru pentru care vreau sa va multumesc inca o data voua, cititorilor mei!
2021 mi-a oferit o toamna frumoasa si plina, cu un turneu prin tara cu piesa „Rude cu nevasta-mea”, sali pline de spectatori si satisfactia interactiunii cu ei.
A fost si o toamna a proiectelor umanitare. Am fost alaturi de Salvati copiii!, filiala Iasi in campania „Trauma opreste copilaria, impreuna oprim trauma!”, de Daruieste aripi, care se lupta sa stranga fonduri pentru ca micutii bolnavi de cancer sa faca tratament acasa de Craciun sau in campanii de preventie HPV. Un proiect special, care m-a impresionat mult este PostPartum al fotografei Felicia Simion, care pune la dispozitia mamelor care trec prin depresie postnatala un spatiu unde sa-si deschida inimile si sa-si spuna povestile. Am sustinut initiativele Asociatiei Alături de Veteranii și Văduvele de Război, dar si Fundatia Help Autism. Avem nevoie de arta, de carti bune, de piese de teatru si filme, de frumos, sub toate formele lui. Si mai avem nevoie de minuni in vietile noastre.
Cu cateva zile inainte de Craciun, am anuntat familia ca familia noastra se mareste si ca la inceputul de verii 2022, vine pe lume o surioara pentru Rita si Vera. Am avut parte de emotii, lacrimi de fericire si imbratisari. Stim ca suntem binecuvantati de Dumnezeu si ii multumim pentru minunile din vietile noastre in fiecare zi.
Tot anul acesta este si prima oara cand am sarbatorit Craciunul in avans, cu 2 zile inainte mai exact, acasa la Bucuresti, impreuna cu familia. Pe 22 decembrie insa ne-am urcat in avionul care ne-a dus spre Thailanda, pentru o luna. :)
Asadar, ne luam ramas bun de la 2021, un an al provocarii, al experientelor, descoperirii, al prietenilor vechi si noi, al lacrimilor de dor, al strangerilor in brate, al milioanelor de sarutari, al emotiilor, al spectacolului, al intelepciunii, al lectiilor invatate….Anul ce vine sa fie unul al introspectiei, al fericirii, al deschiderii spre fapte noi, al curajului, al alegerilor intelepte, al linistii interioare, al iertarii si gandului bun, al ajutorului oferit, al atentiei pentru cel de langa, al ascultarii, al valorificarii mediului si timpului, al copiiilor nostri pe care ii iubim nemarginit!
Te asteptam 2022 cu bratele deschise si cu credinta ca vei fi bun cu noi, ca ne vei lasa sa strangem in brate ce ne este atat de drag si ca vei fi anul dorintelor implinite! Sa va fie usor, frumos si memorabil 2022, dragi prieteni!
Make up si hair : Alexandra Craescu si Adonis Enache
Stil: Alexandra Calafeteanu