Dragii mei, va trimit salutari din Bali, unde suntem de o saptamana deja! Am ajuns aici destul de obosita, cu o noapte inainte de decernarea premiilor Gourmand nu prea am putut dormi, iar a doua zi, am plecat direct spre Bali. Am mers de la Macau la aeroport cu masina, cam o ora si jumatate, apoi am stat doua ore si jumatate in aeroport. Zborul pana la Bali a durat cinci ore, apoi, pana am iesit din aeroport inca o ora si ceva, cu bagajele, inchiriatul masinii care de fapt nu era inchiriata, caiuta taxi si alte treburi. Credeam ca nu se mai termina! Am mai facut o ora si jumatate pana in Ubud, la resortul nostru preferat, Kamandalu, unde am fost cazati si in urma cu patru ani si, in sfarsit, am ajuns!
Simteam nevoia sa-mi trag sufletul! Fusese o zi grea, cu fusul orar de la Macau nu am reusit sa ma obisnuiesc, iar in avion nu am dormit, pentru ca m-am straduit sa ii distrag Ritei atentia de la tot felul de lucruri pe care nu avea voie sa le faca. Ce sa facem, e mult mai energica acum! :)
Insa, odata ce am calcat pe teritoriul indonezian am fost cuprinsa de un sentiment de pace nemaipomenit, de reintoarcere acasa. Din tot ce am vizitat in lumea asta, tot Bali a ramas locul meu de suflet. Imi place cel mai mult!
Cand am ajuns la receptia resortului Kamandulu, locul nostru de cazare preferat, am fost cuprinsa de mari emotii. Am mai fost aici, acum patru ani si toate amintirile mi-au revenit in minte. Acum, iata, ne intoarcem, in formula de trei!
Kamandalu este un resort exceptional daca vrei sa mergi cu copiii. Au orezării in jur, unde noi am facut trasee cu Rita la apus si alei de jur imprejur, unde poti merge si cu caruciorul. Cand ne-am interesat noi, nu aveau locuri, dar am avut noroc cu un last minute booking si asa am putut sa inchiriem o villa pentru 5 zile.
Este perfect pentru copii! Au meniuri special concepute pentru ei, loc de joaca si piscina pentru copii. Si peste tot domneste o atmosfera de armonie si pace. Relaxarea perfecta! Aaa, sa ceri vila cu gradina “flat” pentru ca mai au ceva variante cu tot felul de trepte etc…
Eu sunt innebunita dupa spa-urile asiatice. Avem unul si in Bucuresti, unde poti face masaj balinez, la Thaico Spa si il recomand cu caldura!
Dar sa revenim! In cadrul resortului, exista un spa care e chiar in jungla, „Forest Spa”. Au si o piscina cu vedere spre jungla, „Infinity Pool”, un loc foarte linistit, unde seara poti sta sa bei un cocktail sau poti face yoga.
Ce poti face cu copilul in Bali.
Dar cate nu poti face! Rita este foarte incantata de tot ce vede aici, iar balinezii sunt foarte prietenosi cu copiii.
- Noi am facut lungi trasee prin orezarii la apus, pentru ca e foarte frumos sa te plimbi pe acolo.
- Am fost la Monkey Forest. Aici trebuie sa ai multa grija, pentru ca maimutele pot fi cam agresive. Monkey Forest este o padure salbatica, iar maimutele sunt libere, peste tot. Nu trebuie sa mananci in fata lor si nici sa ai la tine obiecte care le pot atrage atentia. Dar, cum Ritei ii plac mult animalele, a fost in culmea incantarii.
- Am mai fost cu Rita la Safari si Marine Park. Este un fel de gradina zoologica, insa animalele sunt lasate in libertate, iar vizitatorii pot merge dintr-un loc in altul cu un fel de titicar. Sunt si tot felul de oferte speciale. Spre exemplu, poti manca la restaurant, in timp ce tigrii sau leii trec pe sub fereastra ta, te poti plimba asezat pe spinarea elefantului si multe altele. Animalele sunt grupate pe zone geografice specifice: India, Africa etc. Este superb si de interes si pentru adulti!
Cum ne-am descurcat cu mancarea Ritei.
In Bali nu intampini nicio dificultate daca mergi cu copilul. Exista meniu special pentru ei, cu paste, pizza, orez, noodles si multe altele, dar gasesti ce sa le dai si din oferta pentru adulti. Rita a mancat orez cu legume, supa de legume, omleta sau oua fierte, dimineata, orez cu lapte, tofu pane la cuptor, creveti la gratar si multe fructe. Am avut si borcane cu mancare la noi, pentru orice eventualitate, dar n-a fost cazul.
Acum ne-am mutat la un alt resort tot in Ubud, Blue Karma. E un resort care imbina naturaletea cu eleganta, iar acoperisurile de paie ma duc cu gandul la casele noastre din Maramures. Ne-am prelungit vacanta cu zece zile, pentru ca ne simtim prea bine si putem lucra si de la distanta.
Zilele urmatoare avem de gand sa vizitam templele din Ubud, pentru ca nu pot fi ratate. Iar daca ajungi si tu aici, iti recomand restaurantul fine-dining Bridge Bali. Este un loc absolut de vis, ascuns intr-o mare de vegetatie iar mancarea este senzationala. Bali ramane destinatia mea de suflet si oricand m-as reintoarce aici!
Revin cu informatii noi, pentru ca intentionam sa mergem si la mare! :)
6 thoughts on “Bali: Ubud (Orezarii, Safari Park si Monkey Forest)”
Foarte frumoase imaginile! Se vede fericirea pe chipul Ritei. :)
“Caiuta taxi”🙄
Multumesc! ☺️
Bună Laura
Crema aceea in tubul verde ,este bună ptr coșuri?
Cam cât costa cazare și masa aici? Overall asa in medie, depășește 5000 euro pentru o săptămână? As încerca și eu cu fetitele. Mulțumesc!
Cat de frumos..si ce frumos creste Rita. Locul pare atat de linistit..pare ca ati inchiriat tot resortul…😁 ..asta inseamna ca v-ati bucurat de liniste si intimitate. Imbratisari calde❤