Mi-am dorit mult sa surprind, in ultima luna de sarcina, cateva cadre cu Rita, fiind ultima perioada petrecuta in doua. Ma rog, in doua si un pic de om. :)
Rita buna m-a facut mama, m-a incurajat si mi-a dat cele mai frumoase si profunde lectii de viata. In momentul in care am devenit mama pentru prima oara, am stiut ca, pentru ea, cel mai frumos dar si dovada de iubire ar fi sa ii ofer o surioara sau un fratior. Se spune ca de fapt ei isi cheama partenerii de joaca pe viata si ce ma bucur ca surioara mica nu s-a lasat prea mult asteptata! In acest moment suntem in asteptarea venirii pe lume a mezinei familiei, un prunc atat de mult dorit, la fel de mult ca si primul copil. :)
Imi amintesc ca preotul de la Baia Sprie, inainte de botezul Ritei, ne-a spus ca un copil nu este niciodata un intreg pana nu vine pe lume un frate sau o sora, ca pana in acel moment este jumatate mama si jumatate tata. Doar o surioara sau un fratior ar putea fi la fel ca ea, un intreg format din acelasi tata si aceeasi mama! :)
Toata nelinistea, toate gandurile si ingrijorarile s-au rispit in clipa in care am stiut ca Rita nu va fi singura pe lume! Dumnezeu este bun cu noi si ne rugam sa fie totul bine si micuta sa poposeasca in sanul familiei in siguranta, sanatoasa ca sa o acoperim cu toata dragostea noastra!
Iti multumim, Rita buna, ca ai incredere in noi si speram sa fim parintii pe care ii meriti! Te iubim dincolo de cuvinte si cat de curand o sa-ti poti tine surioara in brate. Pana una alta, eu simt dansul vietii in mine si emotiile ma cuprind din ce in ce mai tare!
Incepe numaratoarea inversa si stiu ca Dumnezeu este cu mine in tot si toate!
Foto: Alex Galmeanu
2 thoughts on “Gand catre Rita buna si Picul de om din burtica”
Ce frumoase sunteti!
Si e asa drăguț si pur cum ii mulțumești lui Doamne- Doamne. ♡
Sunteti atata de frumoase, sunteti precum o poveste pe care o citesti si nu te poti opri din citit si iti doresti sa nu se termine cartea niciodata! Ma bucur sa iti citesc fiecare postare ! Va doresc multa sanatate !