Dupa vacanta in Thailanda despre care ti-am povestit aici, mi s-a facut tare dor de un aer curat, ca la noi, la munte. Era normal, de fapt, sa simt lucrul acesta, pentru ca, in afara de o fuga scurta pana la Brasov, nici in toamna anului trecut nu am reusit sa ajungem la munte. Asa ca, dupa ce am ajuns acasa, Rita a mers cateva zile la cresa, iar vineri, saptamana trecuta, am luat-o si am zbughit-o spre munte.
Am cautat pe internet inainte si am gasit un loc frumos, un platou intre Piatra-Craiului si Bucegi , care se numeste Amfiteatrul Transilvania. Este o locatie ca-n povesti, ca o casuta de turta dulce, intr-un peisaj de-a dreptul rapitor! Sunt camere putine, se mananca foarte bine si ai sentimentul ca te afli intr-o statiune de schi. E drept ca, pana am ajuns acolo, am facut ceva drum, dar toata oboseala ne-a trecut instant cand am vazut ca ne asteptau cu placinte cu varza coapte la foc de vatra, cu platouri reci cu branzeturi fel de fel si multe alte preparate delicioase de casa. In plus, am gasit aici aerul puternic de munte de care mi-a fost atat de dor si un cer perfect, instelat si care parea atat de aproape incat iti venea sa intinzi mana spre el.
In total am stat 3 nopti, deci 4 zile in care am facut drumetii usoare, cand spre Bucegi, cand spre Piatra-Craiului, am mers prin imprejurimi si ne-am catarat pe stanci, de unde se vedea foarte frumos toata zona Moeciu de Jos.
Exista un loc foarte frumos, o casuta veche, destinata aromoterapiei, cu toti peretii captusiti cu plante medicinale, unde poti sa stai sa citesti sau sa te relaxezi. Foarte placut! Cam frig iarna, e adevarat, dar primavara sau vara cred ca e o feerie! În rest, am stat la foc de tabara, la povesti cu oameni dragi, am ascultat muzica buna, au venit si bunicii sa o vada pe Rita si astfel am avut parte de reteta perfecta pentru un weekend linistit in inima muntilor.
Dupa 4 zile, am pornit spre Onesti, unde luni am avut un spectacol cu piesa „Barza domnului ministru”, iar marti am fost pe scena din Buzau cu aceeasi piesa. Si gata, s-a terminat vacanta la munte, combinata cu spectacolele de teatru! Insa mi-am facut mie insami promisiunea de a ma reintoarce la Amfiteatrul Transilvaniei la primavara. Imi doresc sa mai calatoresc in astfel de locuri din Romania, asa ca, daca stiti zone de acest gen, cu cabane ratacite intr-un varf de munte, departe de ochii lumii, astept sugestii! :)
6 thoughts on “Romania: Moieciu de Sus”
Si la cheile-Gradistei este un resort care ofera conditii excelente
Ce frumos, Laura! E ca o poveste totul…am trecut deja pe lista ca fiind una dintre urmatoarele destinatii de vacanta. Imi place tot ce e autentic romanesc, natural, simplu. Bravo! :)
Salut, Laura! Poti sa imi spui, te rog, ce sistem de purtare aveti pentru Rita? Vrem si noi unul pentru băiatul nostru de 1 an si 3 luni si al vostru mi se pare comod . Multumesc!
Buna Laura. Noi am fost acum 3 ani intr-un tur prin Romania cu cazari pe malul lacurilor. Ce ne-a impresionat -cazare pe malul lacului Cincis, cazare lacul Valiug , cazare la Cazanele Dunarii. Prima noapte de cazare a fost la Sureanu in creierii muntilor. Daca esti interesata de vreo zona o sa caut si cazarile care au fost wow la Sureanu si Valiug. Pentru vara aceasta planuim Targu Neamt cu cetatea, manastirea si Humulesti, Gura Humorului cu Voronet, Tra srarau, drumul de la Vatra Dornei la Colibita , apoi Bistrita si ne oprim la Cluj.
Off topic- cand apare cartea de bucate pentru pitici? O tot asteptam din Ocotombrie.
Eu cred ca in martie ☺️
Sunteți o familie extraordinar de frumoasa. Va urmăresc cu mult, mult drag!