Romania: Transfagarasan

In fiecare vara, in august, am parte de intalnirea anuala de familie. Ne adunam toti de pe unde suntem si mergem in Ardeal ca sa-l sarbatorim pe bunicul nostru, tata Gigi, care tocmai a implinit 84 de ani. Am pornit din Bucuresti, impreuna cu Cosmin, sora mea Alina, prietenul ei Vladlen si Jazz, iar traseul ales a fost pe Transfagarasan. Nu am mai trecut pe acolo de foarte multi ani, de pe vremea cand bateam muntii la picior impreuna cu Alina, tata si elevii lui. Ne-am amintit cum urcam pe traseele marcate si dormeam in cort, faceam schimb cu ciobanii (noi le dadeam conserve iar ei ne dadeau branza proaspata), stateam in jurul focului si cantam piesele celor de la Phoenix sau infigeam steagul Romaniei in varful Moldoveanu ca sa ne insemnam trecerea pe acolo. Ce copilarie frumoasa… :)

Am pornit de dimineata si am facut oprire la Vidraru si Balea. Cu cat cutreier mai mult tara noastra, cu atat o iubesc mai tare. Mi se pare atat de frumoasa, de cuceritoare incat atunci cand povestesc strainilor despre ea mi se umplu ochii de lacrimi.

Nu am zabovit prea mult, dar ne-am bucurat de soare, de aerul puternic, de peisajul reflectat in lac, de amintirile care ne-au umplut sufletul cu bucurie, de momentele cand stateam toti patru intinsi pe piatra, mestecam fire de iarba lasand linistea si zambetele sa-si faca loc printre noi.
Momentele petrecute in natura alaturi de cei dragi ma bucura cel mai mult si nu am plecat de acolo fara promisiunea de a ne intoarce pentru un traseu cu rucsacul in spate. De-abia astept sa recuceresc crestele muntilor asa cum o faceam pe vremuri, sa ma incarc cu energie si sa traiesc ceea ce vor fi amintiri superbe pe viitor. :)