foto Banu Stefan
Mare parte a verii anului acestuia am petrecut-o impreuna cu Dan Tudor si Ada Navrot repetand pentru o piesa de teatru. Am luat de la capat emotiile de inceput de drum, pe care le traiesc de fiecare data cand construim un spectacol si, chiar daca experienta imi e foarte familiara, mi se pare altfel de fiecare data. Repetand si iar repetand am inceput sa intuiesc personajul, l-am descoperit treptat, m-am acomodat cu el, iar apoi i-am armonizat interactiunile cu ceilalti. Pentru unele lucruri trebuie sa te straduiesti, altele ies bine de la sine, odata ce ai intrat cu totul in pielea personajului, iar adrenalina te impinge tot mai departe. Si uite-asa, in toamna anului astuia, „s-a nascut” Rude cu nevasta-mea, o comedie in regia lui Dan Tudor, cu care am mai colaborat si la piesa „Autorul e in sala” de Ion Baiesu.
Premiera a avut loc la Sala Dalles si am jucat spectacolul deja de multe ori pana acum, lucru imbucurator mai ales in situatia asta incerta, cand nu am stiut de la un moment la altul daca teatrele vor mai ramane deschise. Am fost chiar si in turneu prin mai multe orase din tara si am constatat cu bucurie ca salile au fost pline peste tot. Se pare ca umorul e ceva de care avem nevoie in vremurile astea mai mult ca oricand. Asa ca, nu am vrut sa treaca toamna fara sa las in paginile mele de jurnal de pe blog si acest proiect drag mie si sa va invit la teatru pe 14 noiembrie si 15 decembrie.
Rude cu nevasta-mea e o comedie ca la carte. Maestrul Dan Tudor a facut si de data asta o treaba absolut minunata. Exista, de altfel, o chimie fantastica intre toti actorii din distributie. Sunt convinsa ca si spectatorii o simt, pentru ca am simtit o conexiune puternica intre scena si public la majoritatea reprezentatiilor cu acesta piesa.
Ada Navrot, Anca Turcasiu, Gabriel Fatu, Tudorel Filimon, Afrodita Androne/ Raluca Petra si Dan Tudor sunt colegii mei de distributie. Si o mare bucurie este sa o am din nou alaturi pe Anca Turcasiu, prezenta pe scena spectacolului Rude cu nevasta-mea.
Foarte pe scurt, ca sa nu-ti stric placerea sa descoperi tu piesa, este vorba despre un profesor universitar casatorit cu o femeie de afaceri instarita, cu perspectiva sa devina si mai bogata dupa ce va mosteni averea familiei ei. Cand sotia pleaca intr-o calatorie, profesorul o conduce la avion, iar dupa ce o vede urcata, agata de pe strada o tanara, pe Julie, pe care o interpretez eu. Nu e vorba neaparat despre o experienta de infidelitate clasica, pentru ca profesorul nu prea stie ce sa faca cu fata. De fapt, ar vrea foarte multe – si sa o plimbe, sa o duca la cinema, sa stea de vorba. Dar – ce sa vezi – avionul n-a plecat, asa ca sotia se intoarce acasa si ii prinde pe cei doi impreuna. E momentul cand se dezlantuie jihadul si lucrurile se complica din ce in ce mai mult. Profesorul incearca sa-si treaca amanta drept fiica, apare si o familie de columbieni, o mama, situatia o ia razna total si explodeaza in zeci de intamplari amuzante.
Cred ca, mai ales in perioada asta cand tot auzim vesti triste din toate partile, avem mare nevoie de teatru, de o piesa buna, care sa ne descreteasca fruntile. Sa evadezi un pic din realitate si sa te reculegi pe un scaun, la teatru e uneori cea mai buna strategie sa te echilibrezi emotional si sa vezi totul dintr-o perspectiva mai optimista. Daca si tu gandesti la fel si doresti sa vezi care e deznodamantul piesei Rude cu nevasta-mea, poti sa iei bilete din linkurile de mai sus. Te astept cu drag pe 14 noiembrie, dar si pe 15 decembrie , la Sala Dalles!:)