Mi se intampla foarte frecvent ca, vorbind cu unii dintre prietenii nostri la telefon si incercand sa stabilim unde ne vedem, acestia sa sugereze discret sau chiar sa zica de-a dreptul:„Dar nu-i mai bine sa ne vedem la voi acasa?” Lucrul asta ma bucura, pentru ca inseamna ca reusim sa fim gazde primitoare. Am crescut de mica cu principiul ca masa este un prilej de a ne aduna impreuna, familie si prieteni si de a imparti mancare gustoasa, veselie si o stare de bine. Bineinteles ca nimeni nu mi-a spus explicit lucrul acesta, insa asa am vazut in familia mea si consider si azi ca astfel de momente ne pot apropia mai mult unii de ceilalti. Exista insa si un revers al situatiei – daca musafirii vin pe nepregatite (de cele mai multe ori asa se si intampla), esti obosita si nu ai chef sau nu ai din ce sa pregatesti o cina? Pentru astfel de situatii mi-am luat masuri de prevedere. Adica, am in congelator cateva produse cu care stiu ca as putea prepara retete simple, rapide si gustoase. Pana la urma, poți să mananci bine si pregatit de tine. Iar daca la aceasta cina se adauga o atmosfera calda, discutii spumoase, veselie din belsug, muzica pe gustul nostru, iar fiecare se simte in largul lui cred ca seara petrecuta la noi acasa a fost una foarte reusita.
Prietenii care au venit zilele trecute pe la noi au avut parte de un delicios ton cu legume, iar toata pregatirea mesei (inclusiv platingul) a durat putin peste jumatate de ora. Zic ca s-a meritat efortul! Am avut ton congelat de la Edenia, de calitate foarte buna. Un produs nu trebuie sa fie neaparat proaspat ca sa-si pastreze calitatile nutritive. De altfel, congelarea este metoda de conservare cea mai recomandata de nutritionisti. Bineinteles ca trebuie realizata intr-un anume fel si de-asta am ales produsele de la Edenia – sunt congelate la – 35 de grade, bucata cu bucata si isi pastreaza astfel gustul, culoarea si nutrientii.
Mi-am invatat prietenii ca, ori de cate ori se asaza la masa, sa le spun si ce proprietati au alimentele pe care le au in fata. Asa ca de fiecare data le servesc si portia de mancare si „povestea” ei. Am ales tonul pentru ca este bogat in Omega-3 si 6, are multa vitamina B, buna pentru sistemul nervos, seleniu, care protejeaza de radicalii liberi, potasiu, magneziu si fosfor. Se spune ca are proprietati anticancer, protejeaza sistemul imunitar, creierul si articulatiile. Si nici nu ingrasa!
Tonul l-am „asortat” cu broccoli, tot de la Edenia dar tu poti sa folosesti si spanac daca doresti. Setios, usor, gustos si sanatos! O combinatie buna!
Asadar, cand ni se intampla sa #IesimLaMasaAcasa nu intru in panica. Cu ingredientele pe care le am la dispozitie, inventez sau adaptez o reteta. Nu trebuie cinci feluri de mancare si doua torturi ca lumea sa se simta bine. Nu cantitatea, ci calitatea si atmosfera conteaza pana la urma, nu?
Tu cum procedezi cand prietenii vin la tine pe nepregatite?
PS. Daca-ti place farfuria turcoaz din poza, sa stii ca o poti avea si tu foarte usor. Poti castiga un set de 3 farfurii la fel de vesele participand la campania Edenia. Ai toate detaliile aici. Promotia se incheie pe 26 noiembrie. Succes!
Reteta:
• Ingrediente
4 bucati de ton (Edenia)
1 buc Broccoli
2 catei usturoi
1 manunchi corinadru
1 ardei iute rosu
1 manunchi busuioc proaspat
sare si piper
zeama de la o lamaie
4 linguri ulei de masline
• Preparare
Se dezgheata tonul si se pune broccoli la fiert pentru 3 -4 minute maxim.
Intr-un mojar adaugi usturoiul pisat, ardeiul maruntit, sarea, piperul (dupa gust) si amesteci bine. Pui compozitia intr-un bol in care adaugi uleiul de masline, zeama de lamaie, coriandrul si busuioc foarte maruntite. Obtinem o pasta care se pune peste tonul spalat si uscat. Aseaza bucatile de ton intr-o tigaie grill sau normala. Le lasi la rumenit cate 40-50 sec pe fiecare parte . Gata masa! Ton cu broccoli pentru prietenii mei!!! :)
In imagini am folosit farfuriile Edenia de care m-am indragostit!
Sunt super-cool, nu crezi?
3 thoughts on “Unde iesim la masa? Acasa!!!”
Foarte tare rețeta pentru că se prepară repede. Să știi că am să o prepar și eu, chiar zilele astea. Mulțumim!
Am facut Carrot Cake din carte ta,a avut un real succes.Este mega buna 😍😍.Ti-am trimis si o poza cu rezultatul pe Instagram.Deci ma gandesc ca si reteta aceasta este delicioasa.
Ce mult ma bucur!!!! Felicitari :)