China: Beijing (Wangfujing si Sanlitun)

Ah, nici nu stiu cum sa incep. Ti-am povestit despre drumul pana aici, dar Beijing-ului de-abia acum ii vine randul. Ne-am cazat, asa cum iti spuneam, intr-un hotel, undeva in mijlocul orasului, care are peste 24 de milioane de locuitori. As fi optat pentru un hotel “butic”, dar in Asia mi se pare riscant. Asadar a doua zi dupa ce ne-am acomodat, am pornit la plimbare prin centrul Beijing-ului, intr-o zona pietonala renumita: Wangfujing.
Mergand cu taxiul (luat de la hotel – pentru ca altfel este foarte greu sa te intelegi cu taximetristii) am avut sentimentul ca sunt undeva, la periferia Bucurestiului. Nimic interesant, de fapt. Niste blocuri comuniste, la parterul carora se afla magazine cu profiluri diferite, exact ca la noi, iar singura diferenta o fac reclamele, care aici sunt in chineza. Claxoanele, la fel de “isterice”, biciclistii se strecoara cu greu printre masini, nu se respecta nici o regula de circulatie, iar soferii iritati scuipa, la propriu, pe geamurile masinilor. Mi-am imaginat multe despre China, dar ca seamana atat de mult cu Bucurestiul/Romania, nu!

Era cald, vantul imi incalcea parul, in urechi il auzeam pe Sting si in gura simteam firele de nisip adunate din aer. Ma tot gandeam, oare de ce spun oamenii ca orasul asta este special ?!
Dupa mai bine de o ora de stat in trafic, am ajuns pe renumita strada pietonala. Am scanat oamenii, cladirile si am avut impresia ca incep sa intru, timid, in inima Beijing-ului. Am descoperit culorile aprinse specifice cartierelor chinezesti atat de cunoscute din celelate calatorii, tipatorul auriu amestecat cu rosul foc isi faceau culcus pe retina mea, mirosul de mancare imi gadila narile si in sfarsit incepeam sa simt aerul chinezesc.
Am remarcat imediat ca sunt singura blonda de pe strada si implicit am observat ca sunt foarte putini turisti straini, ceea ce facea locul infint mai atragator. Pe stanga si pe dreapta erau magazine cu specific chinezesc, fie alimentare, magazine cu suveniruri, haine, jucarii pentru cei mici sau sexshop-uri. Salasluiau infratite pe aceeasi strada, fara sa se deranjeze unele pe altele, ca si cum era firesc sa fie asa. Am dat si peste mall-uri, dar partea interesanta era in spatele lor, acolo unde am gasit o piata cu de toate, scaldata in lumina apusului.
Ne-am plimbat printre tarabele comerciantilor si mi-au atras atentia in mod deosebit gandacii, scorpionii si calutii de mare prajiti, care mi-au trezit un sentiment de mila. Mirosul castanelor coapte si al porumbului fiert m-au dus cu gandul la vacantele petrecute la mare. Erau nelipsite si accesoriile pentru par, magazinele cu bijuterii lucrate manual sau manufactura tipic chinezeasca fiecare insotite de comercianti guralivi – unul avea si microfon, in cazul in care nu se facea prea bine auzit. Pana acum, Beijing-ul mi se pare cuceritor. Are atat de multe contraste care ma intriga si ma fascineaza in acelasi timp! Desi in prima linie se aflau cladirile din sticla cu vitrinele brandurilor de lux, in spatele lor se traia cu adevarat! Asta este spiritul chinezesc de fapt, iar eu sunt pe cale sa-l descopar din ce in ce mai mult!
Dupa cateva ore petrecute in zona, am mancat la The Grandma’s (un lant de restaurante cu specific chinezesc) si am incheiat seara vizitand zona in care am intalnit multi turisti, dar si expati, Sanlitun!
Nu am zabovit prea mult ca deja se inserase si avea sa ne astepte o noua zi, dedicata Orasului Interzis si nu numai. De-abia astept sa-ti arat imaginile. Sunt deosebite, crede-ma!

Mai stau 2 zile aici asa ca astept recomandarile tale in cazul in care ai vizitat deja Beijing-ul!

Intrarea in piata

castane

Scorpioni, gandazi, viermi, caluti de mare…

Am sperat pana in ultima clipa ca nu sunt adevarati :(

Restaurantul The Grandma’s

Salata cu castravete, pui, corinadru si sos picant

Porc in sos de soia si salata de castravete picanta si calda

Noodels 

Peste afumat in glazura

Cartierul Sanlitun